Încă un adio

          Aşa cum ai nevoie de apă când ţi-e sete, pe atât de mult am eu nevoie de tine. Aşa cum duci lipsa soarelui când începe să plouă, aşa-mi duci tu dorul. Cu fiecare albă noapte trăită cu tine în gând, o parte a creierului responsabilă cu tristeţea, mă ajută să scriu regrete alb pe negru. Precum un vis pierdut în noaptea ce-a trecut, precum un om intrat în pământ mult prea devreme, precum dorul zilelor de trandafir roşu, în care ne îmbătam cu amorul lui, precum ochii tăi pierduţi în taina ochilor mei, aşa-ţi voi duce aleanul. Dar nimeni nu ştie. Nimeni nu ştie nici măcar despre ce vorbesc, despre cine vorbesc. Căci ea mi-a rostit peltic numele în faţa destinului. Amândoi au râs de mine. A dăruit zâmbet şi duioşie vlăjganilor ce se adunau puzderii în jurul ei şi încă mai face asta, dar ea nu ştie, că toţi se adună pentru frumuseţea ei mirifică, în chip de madonă. Dar îi place joaca.Ca o vampă le aruncă priviri căprui şi le arată dinţii desfăcuţi în miile de zâmbete de până acum. Noi avem impresia că fata care ne iubeşte, are păstrate pentru noi anumite gesturi, anumite trăsături ale feţei, anumite dezmierdări, şi doare al naibii de rău, când vedem că le are şi pentru altul. Aşa nehotărâtă, dintotdeauna, vorbeşte încet, încât receptorii urechii mele hulpavi de vocea ei, ies din pavilion. Dar cu ce mă deosebesc faţă de ei? Faţă de ceilalţi juni ce-i dau târcoale în fiece seară de vară... Doare ca o boală indiferenţa ei, minutele ce trec până la apelul ce va porni războiul dintre gânduri. Ca apoi să par nebun iremediabil şi posesiv inimaginabil. Niciodată nu va fi aşa cum îmi doresc eu. Niciodată nu va trăi pentru mine, măcar cu mine, măcar împărţit la doi cu ceilalţi şi cu plusul de nopţi albe, îmbrăţişate în iubire. Cine îmi împarte aceleaşi gânduri la ora asta? Sunt convins că ea doarme, căci după o ceartă ca mai devreme, mereu adoarme înaintea mea. Aş umple pagini cu iubirea mea, sau obsesia ce mă leagă ea. Am spus că s-a terminat. Oare? Am mai spus-o de zeci de ori...De sute de ori i-am închis apelul în miez de noapte, ca apoi acea noapte să devină albă ca o foaie de caiet. Sunt hotârât mii de apeluri să-i resping, mii de lacrimi să-mi stârnesc, milioane de gânduri să răzbat.
        Încă puţin şi straja nopţii cu stolurile de stele vor pleca la odihnă, iar soarele va încânta publicul cu razele sale. Eu încă mai privesc ardent la poza ei şi mă gândesc dacă există vreun loc al trupului, unde buzele mele nu şi-au desăvârşit sărutul. Pară-se că am găsit. Nu ştiu cum de a scăpat...e acolo,  pe clavicula din dreapta, aproape de gât. Cât de rău îmi pare, sigur va fi sărutat de altcineva...
       În apus de convorbire nu ţi-am spus că te iubesc. Uite că te iubesc. Dar totul se va pierde în trecut.