Uneori sunt stupid, uneori sunt timid, uneori mă port bine, uneori sunt indiferent, uneori sunt gelos, uneori caterincă, acum vorbesc serios.
Sunt departe de tine, la mii de paşi şi sute de regrete şi dor răzvrătit. Nisipul purtat de vânt îţi va adia părul şi te va păzi de rele. Şi când priveşti la stele, să zâmbeşti, să le atingi cu sclipirea ochilor tăi căprui, să ştiu că eşti bine. Ştiu, am fost, sunt şi voi fi un romantic incurabil, posesiv şi instabil din toate punctele de vedere. Dar sunt fratele tău mai mare şi chiar dacă în stele îmi e scris că îmi eşti interzisă, sufletul nu mi-l poate dicta nimeni.
Nu am nevoie de bani, nici de maşini să-ţi pot aduce o lacrimă pe faţă, să te pot căli pentru ce va urma când eu nu voi mai fi în preajmă. Sunt multe minţi murdare făcute praf, iar eu nu vreau să le calci pe urme. Când îngerii pleacă, demonii vor da târcoale. Te vor trage de mână, îţi vor umbla în conştiinţă, bulversând-o, dar tu prin sufletul bun de care sunt convins că îl ai, vei lua atitudine, respectiv, control asupra faptelor tale.
Nu irosi minute, zile, ani, în căutarea trecutului, aşa cum fac eu de multe ori. Nu te lăsa înfluenţată niciodată, de nimeni, mai ales de cei ce se pretind oieri ai stânii, aşa cum fac eu de multe ori. Fii alături de cei ce sunt alături de tine şi dăruieşte-le încredere, aşa cum eu nu fac prea des.
Ştii că te iubesc, te iubesc mai mult ca un frate. Te iubesc mai mult decât pe mine. Te iubesc ca pe o fiinţă ce dă viaţă pruncului. Aşa că nu mă dezamăgi!
Hai adormi, fata mea, eu alăturea voi sta, pentru ultima dată. Să visezi îngeraşi şi zile cu mult soare, trezindu-te zâmbind. Voi pleca din inima ta. Să nu te simţi de vină că-mi vei uita privirea, vocea, zâmbetul meu monoton. Adormi, pune capul pe al meu piept şi închide ochii. Mâine, fruntea sus şi mâna pe carte!
Pe strada cu un singur bec, stă incurabilul de mine în caz de mă vei căuta, doar aşa mă vei găsi, doar aşa mă vei privi, doar aşa mă vei auzi...
Adio.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu