Apel la oameni

    Oamenii pierd multe lucruri pentru că nu acţionează. Mai bine un cuvânt rostit decât unul pierdut printre gânduri. Mai bine un pas înapoi decât niciunul. Oamenii au suflete la fel de mari şi la fel de sensibile. Gândeşte-te la lucrul ăsta, atunci când intri în interacţiune cu ei. Sufletul nu are înălţime, sau greutate diferită, după care poate fi catalogat. Nu se îngraşă sau sfrijeşte.  Nu îmbrătrâneşte, şi cel mai important, nu moare.  Oamenii nu au ochi să vadă sufletul şi urechi să audă vocea lui. Aşa că se bazează pe instinct. Instinctul vine din inimă, iar creierul este interferenţa: impiedică instinctul să acţioneze. Ce se întâmplă? Omului îi este frică să facă acel lucru. Se gândeşte la părerea oamenilor şi la cât de importantă pare să fie. Oamenii care au bani şi iubire sunt cei care acţionează. Cei care aruncă frica de respingere şi de nereuşită. Dacă nu ai nimic, cu atât mai bine pentru tine: nu ai ce pierde. Frica nu ar trebuie să existe. Ar trebuie să deschizi ochii şi să vezi bolile lumii prin cauza lor. Să te gândeşti că există în cer o loterie din care se poate trage sufletul tău, iar acea loterie să aibă ca premiu, boala. Imaginează-ţi! Dacă nu faci acum, ceea ce inima dictează, atunci când? Să nu mai văd tristeţea la tine în ogradă! Mulţi dintre voi o hrănesc şi o fac mare ca pe un porc. Doar că tristeţea nu se taie de Crăciun. Ea te taie pe tine. Du-te şi acţionează! Du-te şi caută! Gândurile devin lucruri. Gândeşte frumos. Avem tendinţa să ne proiectăm gândurile în trecut şi în viitor. Ne plimbăm pe această axă neîncetat. Prezentul cine îl trăieşte? Ne întrebăm de ce uităm atâtea lucruri. De ce uităm cheile acasa? De ce uităm telefonul pe masă? Pentru că nu gândim prezentul. Mintea ta e ocupată cu planuri sau cu reverii. Crezi că mai treci o dată calea vieţii? Poţi să crezi asta, dar nu eşti sigur de nimic. Nu mi-a spus nimeni amănunte despre viaţa lor trecută şi de câţi copii a avut. Drumul vieţii este frumos. Scurt sau lung, şosea sau autrostradă, pieton sau biciclist. Nu pun virgulele cum trebuie. Nu ştiu regulile. Aşa e şi cu viaţa. Învaţă regulile!

         Am un laptop şi nişte cărţi. Se găsesc în desaga mea de ambulant. Niciodată nu lipsesc de acolo. Sunt mereu pe fugă, niciodată nu am timp de oameni, aşa cum eu aş vrea să am. Aşa că ele sunt contactul meu cu ei. Mi-am găsit un loc de muncă. Vând haine. Nu o fac prea bine, dar câştig un ban şi interacţionez cu oamenii. Îmi place foarte mult să fac asta. În timpul săptămânii stau la căminul fostului meu liceu, iar  sâmbăta şi duminica le petrec la neamuri. O dată la două săptămâni mă duc acasă să-mi văd părinţii. Nu stau mult, căci timpul nu mă aşteaptă. Am lucruri mari de realizat. Mulţi nu mă înţeleg. Îi fac eu să înţeleagă.  Îţi trebuie bani ca să faci lumea mai bună. Trebuie să ai soluţii pentru cei care le caută. Iar tata nu este un chiabur cu buzunarele doldora, şi eu nu m-am născut cu lecţiile învăţate.  Nu sunt aici să câştig bani, încă! Vreau să acumulez cât mai mult informaţie şi înţelepciune. Singurătatea le oferă pe amândouă. Am timp să învăţ şi meditez. De asta am eu nevoie, chiar dacă sufletul se plânge câteodată. Personalitatea se descoperă astfel. Muzica este aleanul dorurilor mele. Îmi dă inspiraţia scrierii şi motivaţia să mă ridic de pe scaun. Sunt foarte fericit. Ce frumos e drumul spre cunoaştere! Trebuie să plec. Iar mă mut cu reşedinţa.

  

Scriitorul

          Notez cu stoicism întâmplările adolescenţei mele. Cred că fiecare om are o poveste interesantă, iar diferenţa dintre un scriitor şi un om de rând, o face tocmai abilitatea de a scrie. Omul nu se naşte cu ea. Viitorul scriitor o zămisleşte prin suferinţă şi singurătate. Atunci începe mâna să scrie dictare după inimă şi creier. Greşeşte o dată. O face şi a doua oară. Se lasă o perioadă, apoi începe iar să scrie. Deja sufletului place. Parcă iese tot veninul dinăuntru. E de ajuns un chip frumos şi oacheş să bântuie prin inimă. E de ajuns iubirea să cutreiere plaiurile ei. Iar omul începe să scrie. Lacrimile sunt mai puţine. Trupul este tot mai sănătos, dar rândurile sunt pline de venin. Rănesc pe cei aflaţi în lista neagră  a inimii tot mai închise. Toate lucrurile din perimetrul scriitorului prind o nuanţă estetică. Devine mai stăpân pe sine şi începe să amplifice talentul. La început laudele nu apar. Scriitorul este avid de ele, căci pentru oameni scrie.  Se gândeşte să se lase şi s-o ia pe urmele certitudinii. Scrisul nu este o certitudine. Este o şansă dependentă de percepţia omului. Omul nu te citeşte dacă nu vede utilitatea adusă lui. Aşa că trebuie să scrii pentru el, să te ignori pe tine, şi să dai omului soluţiile de care are nevoie. Dar ca să faci asta, trebuie ca tu să găseşti, să aplici, şi să funcţioneze pe tine toate experimentele. Scriitorul este un cobai. El singur se duce în laboratorul vieţii şi începe să autoexperimenteze toate cele învăţate. Viaţa lui este sinuoasă, dar frumoasă privită aşa cum trebuie. Sensibilitatea este o armă, dar uneori o meteahnă. Uneori o mitralieră, alteori o mină pe care piciorul lui o calcă. Poate fi avantajul sau dezavantajul său. Scriitorul alege cum să o folosească. 

Dacă oamenii...

Dacă oamenii şi-ar măsura mai bine cuvintele  expectorate, lumea sigur ar fi fost mai bună. Dacă oamenii şi-ar sesiza importanţa în relaţia cu semenii lui, câţi oameni nu ar putea fi salvaţi din lanţurile depresiei?  Dacă oamenii i-ar considera pe ceilalţi, la fel de importanţi, la fel de sensibili, aidoma psihicului lor, şi i-ar trata aşa cum ei ar vrea să fie tratamentul propriului defect, câţi oameni nu s-ar autoînvăţa să înoate în oceanul Viaţă? Omul de asta are nevoie: laudă şi atenţie.  Voinţa aşa se construieşte, cărămidă cu cărămidă, iar toate cărămizile rezistente au laudă şi atenţie în ele. Tu eşti cel mai bun exemplu. Oglinda este obiectul neînsufleţit prin care îţi poţi vedea defectele exterioare. Conştiinţa este parte din sufletul tău, oglindă pentru metehnele interioare. Cumpără-ţi o oglindă mare şi frumoasă, şi construieşte-ţi o conştiinţă sănătoasă. De ambele ai nevoie. Poţi influenţa viaţa multora prin puterea propriului exemplu. Aşa vreau eu să ajut oamenii. Ăsta e drumul meu spre succes. Ştiu sigur că voi ajunge acolo, nu ştiu însă cum. Nici nu am nevoie să ştiu asta. Atâta timp cât dorinţa este puternică, nimeni nu-mi va sta în cale. Universul va complota cu mine, nu împotriva mea. E valabil şi pentru tine, cititorule! Stabileşte destinaţia. Unde vrei tu să ajungi? Şi pleacă la drum!

            Poate nu sunt vrednic de atenţia ta, sau de încurajările tale. Sunt mulţi alţii care au nevoie de ele. De mâna ta care să-i ridice de jos, sau de umărul tău ca să ţi-l ude cu apa suferinţei. Dacă eşti sus, uită-te jos. Dacă eşti jos, uită-te sus, poate cineva întinde mâna. Aşa se ridică oamenii. Arareori se ridică singuri. Tratează omul aşa cum tu ai vrea să fii tratat de el. Nu uita că face parte din familia lumii, şi că importanţa lui, precum a ta, sunt echivalente după isprăvirea vieţii atât de scurte, din păcate. 

Privesc viaţa cu ochii îndrăgostitului, care nu iubeşte ceea ce crede că merită să iubească. Asta nu înseamnă că atracţia nu există. Asta nu înseamnă că nu trebuie să investesc în mine pentru a obţine o dragoste şi mai vastă pentru lume. Iubindu-mă pe mine, pot să iubesc şi pe alţii. Altfel nu se poate.  Nu reflectă faptul că eu nu sunt îndrăgostit de fiecare clipă a vieţii atât de efemeră şi gustoasă. Doar că eu vreau iubire. Vreau să fiu mândru de mine şi de realizările mele, ca să mă pot iubi pe mine, ca apoi să iubesc pe ceilalţi. Dragostea nu este iubire în adevăratul sens al cuvântului. Dragostea este o iubire inferioară, carnală, temporară. Iubirea este rezultatul pozitiv ei. Iubirea este permanentă, frumoasă şi neprihănită. De aceea vreau să iubesc

22.01.2014

Mereu am încercat să găsesc introducerile potrivite. M-am bazat pe faptul că omul trebuie luat uşor cu vorba că apoi se sperie şi fuge. Deasemenea, omul se plictiseşte dacă îi vorbeşti despre ceva care nu se află pe  lunga sa listă de obiective.  Apoi cuvintele trebuie să aline sufletul lui. Să aibă direcţia şi sensul direct proporţionale cu ideile sale. “Complicate sunt trăsăturile omului.” În interiorul trupului se află o inima iraţională. Ai văzut că lucrurile frumoase sunt greu de explicat. Inima tot vorbeşte fără să fie întrebată făcând toate alegerile necesare. De aceea trebuie educată corespunzător. Conştientizată de pericolele ce pot apărea pe drumul spre succes. Căci doar ea ne va duce acolo. Ea e maşina noastră pe care trebuie să o preţuim la adevărata ei valoare.  Fiecare om are o inimă. Deci fiecare are şansa lui de a ajunge la o destinaţie fără semne de întrebare, unde tu poţi fi răspunsul.  Am renegat puterea inimii, spunând că noi trebuie să fim conduşi de creier. Creierul este unealta inimii însă, iar inima este inginerul psihicului. Inima face toate proiectele omului. Dacă inima primeşte educaţia corectă omul va înfăţişa perfecţiunea. Sunt multe cărţi care îndrumă. Eu cred că fiecare om însă, este cea mai bună călăuză. Întâmplările vieţii lui sunt precum o carte plină de foloase. Semnele sunt cele pe care trebuie să învăţam să le deducem. De la aceste premise viaţa mea a început să prindă rădăcină. Mai e mult până va creşte arborele existenţei mele. 

Ce morocănoşi sunt oamenii dimineaţa!

Ce morocănoşi sunt oamenii dimineaţa! Priviri circumflexe mă acaparează strămutându-mi zâmbetul acolo de unde a venit. Am încercat să descos personalitatea oamenilor cusută cu aţă de mătase. Am tras puternic până ţesătura a cedat. Ansamblul trăsăturilor ei era acolo. Dincolo de chipurile ursuze şi trupurile abia cărate pe trotuarul rece,  se afla câte un suflet mare de speranţă. Abia găseam însă câte unul. Îi recunoşteam după  comisurile ploapelor care erau atipice de celelalte. Speranţa determină omul să se trezească odată cu soarele, cu zâmbetul sub buzele uscate. Speranţa  aprinde ochii ca pe cei de butelie.  Nevoia te ia ceafă şi te împinge în stradă. Este cardinalul tuturor acţiunilor noastre atunci când speranţa nu există. Aici poţi face diferenţa între o dimineaţă în care te trezeşti fără vlagă, împiedicându-te până la baie de câteva ori, şi o dimineaţă în care te trezeşti odihnit şi plin de viaţă. E suficient să te trezeşti cu destinaţia speranţei tale care va reprezenta energizantul zilei înfruntate. E bine de ştiut că fiecare om are trotuarul său pe care va merge de acum încolo. Trotuarul este drumul vieţii sale. El decide pe cine primeşte şi pe cine aruncă în plină stradă. E liber să intre în toate barurile aferente drumului pe care îl străbate şi să ia cu el toate viciile găsite acolo. E liber să se dezbrace pe trotuarul lui şi să-şi vânda trupul pentru bani, dacă asta doreşte. Mă înţelegi ce vreau să spun? Omul e propriul lui stăpân în zilele noastre. Cred că ştiu cum poate fi influenţat omul. Cum poate fi dedat dorinţelor tale. Ţinând cont că omul este zămislit din aceeaşi sămânţă şi că toţi suntem la fel, întreabă-te pe tine ceea ce vrei să întrebi aproapele. Gândeşte-te în ce condiţii ai accepta ceea ce tu ceri, apoi cere ce ştii că tu vei accepta.

O să-ţi folosească

Nu ştiu cum e viaţa voastră.
Eu am analizat-o pe a mea.
Cred în puterea propriului exemplu şi scriu aproape tot ce mi se-ntâmplă.
Probleme mele sunt şi ale voastre.
Soluţia unde este?
Bunica mea m-a întrebat ce pot să fac cu "ecranul ăsta mare" pe care ochii mei îl sorb necontenit.
I-am răspuns că dacă vreau să găsesc ceva, aici e primul loc în care caut.
Aici găsesc ora de plecare a trenului care mă duce acasă.
Aici găsesc prescripţia unui medicament.
Aici găsesc o fată, dacă asta doresc să caut.
Poţi irosi o viaţă întreagă în faţa lui fără să te plictiseşti, dacă ambianţa nu te mulţumeşte.
Trăim într-o perioadă facilă dezvoltării noastre intelectuale, sociale şi economice.
Vrei să dezvolţi o latură la tine?
Bun.
Internetul te ajută.
Oamenii te ajută.
Cu bani sau fără, internetul este arma noastră pe care pre-generaţia noastră nu a avut-o.
Cum spuneam mai sus, puterea propriului exemplu este omnipotentă.
Ştii care este povestea fiecărui om de succes?
Dacă vorbim de seducţie coach-ul îţi va spune: "când eram tânăr aveam probleme cu fetele, iar suferinţa am transformat-o în calitate şi practic ăsta este meşteşugul meu din care îmi câştig existenţa. Hai să te învăţ şi pe tine cum să faci asta."
Dacă te duci pe site-ul unui culturist, la informaţiile despre el va scrie: "Am fost cel mai slab băiat din clasă, toţi mă batjocoreau, apoi m-am dus la sală, mi-a plăcut şi uite ce am ajuns. Hai să-ţi arăt şi ţie."
Nu ştiu cât de veridice sunt afirmaţiile lor dar ceea ce spun ei, are un efect miraculos asupra oamenilor.
Dacă cineva spune: Am scăpat de acnee în zece zile urmând x-ul tratament, ce crezi că vor face oamenii? Îi vor urma sfaturile, nu?
Oamenii au nevoie de o dovadă "că se poate".
Reprezintă stimulul necesar unei restricţionate perioade însă.
 Dar ştii cum cred eu că ar trebui să privim orizontul visurilor noastre?
Imaginează-ţi că eşti într-o maşină şi visul reprezintă destinaţia.
Tu mergi noaptea pe drum şi ai farurile aprinse.
Nu vezi decât câteva sute de metri în faţă, dar totuşi ştii că vei ajunge la destinaţie
Ai încredere în maşina ta şi ai încredere că drumul nu-ţi va oferi suprize neplăcute.
Acum înlocuieşte maşina cu eul tău şi destinaţia cu visul.
Acum crezi că se poate?

Dor matinal

Nu ştiu ce-ţi mai face inima. Pe unde mai umblă? Ţin minte că era destul de capricioasă şi că nu stătea prea mult în acelaşi loc. Îmi aduc aminte că m-a minţit până şi pe mine va mai rămâne cel puţin o viaţă. Dar a fugit cu viteza unui autobuz întârziat pe care eu nu l-am mai putut prinde. Amintiri îmi revin atunci când un apel matinal face să-mi sară inima din carapace. Tu eşti cea care mă suni. Ţi.am salvat vocea undeva în memoria inimii mele, ca s-o pot recunoaşte de fiecare dată, în ciuda încercărilor noastre de a uita totul. Fiecare are metodele lui. Eu m-am refugiat în cărţi şi în dorinţa de a fi mare. Tu te-ai refugiat în şcoală şi în dorinţa de a fi iubită. Parcă îţi aud inima cum strigă: „Mă simt singurăăă, vreau pe cineva”. Dar eu nu pot să răspund chemării, pentru că nu este pentru mine. Ţi-ai schimbat parola inima tale, ca eu să nu mai pot intra acolo. Ai văzut că eu încerc să intru peste tot din dorinţa de a avea totul. Privind în urmă, mi-am văzut şi recunoscut greşelile. Nu pot concepe acum comportamentul de atunci. Toată gelozia excesivă, pe un suflet totuşi de copil. Eram precum un cal care vede doar în faţă. Eu te vedeam doar pe tine. Mă ataşasem aşa de tare din culpa dorinţei de a iubi. Nu ştiam cum să iubesc. Credeam că iubirea este dedicaţie permanentă celuilalt, sau cuvinte dulci şi multe.  Ori iubirea este inversul acestora. Iubirea este un permis spre fericire. Iar fericirea nu se impune. Fericirea vine din libertate. Libertatea de a alege. Libertatea de a-ţi petrece timpul cu mine. Totul pe lumea asta se face prin dorinţă. E de ajuns să creezi aceasta.

          M-am trezit cu gândul la tine. Aşa s-a procreat acest articol. Încă mai simt gustul trupului tău, liniile mâinilor tale pe faţa mea, dar nu mai sunt dependent de ele. Dacă m-ai iubit cu pasiune să nu o mai faci de acum încolo. Nu e bine. Iubeşte fără pasiune. Iubeşte şi atât. Toţi suntem la fel. Contează doar ce trup alegi. În el sunt aceleaşi defecte pe care le-ai găsit şi în mine. Vreau doar să ai grijă de trupul care îmbracă sufletul tău şi de inima care conduce trupul. Creierul cultivă-l. El este timid şi va ieşi doar când va fi sigur pe răspunsurile sale. Te-am pupat în nordul, sudul, vestul şi estul chipului tău. Ai grjă la capitală, nu ştiu dacă mai ajung pe-acolo. 

        Îndemn toţi oamenii la suferinţă. Se vor naşte întrebări în subconştientul vostru, pe care prin stăruinţă şi răbdare, nu doar le veţi rezolva, ci le veţi transforma în dezvoltarea existenţei voastre. Atenţie! Trebuie stornată orice suferinţă şi pusă în dreptul materiei potrivite. Catalogul minţii voastre este alcătuit din multe materii. Trebuie să iei pixul şi să-ţi pui notele pe care le meriţi. Iar unde vezi că ai note mici, înseamnă că trebuie să reiei toată materia.  Se numeşte dezvoltare personală ceea ce vreau să fac din mine şi din tine. Puterea propriului exemplu este covârşitoare. Experienţa cumulată şi repetată este sfântă. Fii tu cumpărătorul, iar viaţa catalogul cu produse. Cumpără tot ce-ţi cer simţurile, dar ca să faci asta, trebuie să ştii ce cumperi, şi mai ales, de ce ai tu nevoie. Ai multe lucruri deja cumpărate, sau moştenite, pe care încă nu le-ai găsit în tine. Sunt bine ascunse ca nişte comori. Nu s-ar mai numi comoară dacă nu ar fi fost ascunsă, nu? Datoria ta e să găseşti comorile din adâncurile tale. Coboară până în infernul sufletului tău şi ia ce ţi se cuvine. Ai nevoie de multă muncă şi de multă suferinţă care să flămânzească ambiţia ta. Îmi vei spune că nu ai încredere în tine, că forţele tale sunt limitate. Nu ai dreptate. Încrederea se cumpără de pe drum. O vei găsi la orice chioşc în care vei intra. Bani să ai. Iar banii se fac MUNCIND.  Ca să înţelegi mai bine, vorbind la propriu, încrederea vine după o lungă perioadă de cultivare şi dezvoltare. Dacă înveţi să faci bine un lucru, va veni şi încrederea. Trebuie să ţii capul în jos până vei avea puterea să-l ridici de acolo

        O am în faţă pe bunica mea. Nu ştie că scriu despre ea. Îmi vorbeşte despre tinereţea ei. Privindu-i chipul sculptat în bătrâneţe, scrutând adânc în ochii ei, acum mici, acoperiţi de pleoapele şi ele îmbătrânite, rămân cu mintea-n cugetare. Are 80 de ani şi încă se ţine bine, în ciuda reacţiilor întârziate. O masă caldă găsesc la ea, atunci când mâncarea nu ajunge la cămin. Are nevoie să vorbească cu cineva, iar eu de multe ori, prea ocupat de problemele mele, nu îi dau ascultare. Singurătatea este cea mai cruntă boală a bătrâneţii, care mai poate fi alungată doar prin moştenirea lăsată vieţii. Aşa răsplăteşte universul oamenii ajunşi la senectute. Copiii lor sunt ceea ce au fost ei în tinereţe, şi dacă i-au crescut bine, reprezintă calmantul morbidei singurătăţi. Împăcarea cu sinele lor  este realizarea socială, conjugală şi materială a pruncului pe care l-au crescut cu o neîncetată trudă. De aceea copilul trebuie să conştientizeze valoarea acestui lucru şi să mulţumească sufletul părinţilor. Eu am o vorbă: roata e rotundă. Vom lua locul lor, vom avea acele chipuri inundate de riduri, iar gândurile ticsite de lugubrităţi şi singurătate, iar singura poţiune magică pentru acalmia noastră, va fi propria moştenire lăsată vieţii

Despre mine

           Cred că în orice faptă a noastră trebuie injectată puţină voinţă. Pentru mine cel mai greu este să mă trezesc dimineaţă. Probabil pentru faptul că mă culc târziu, dar circumstanţele îmi alungă culpa. Nu poţi să adormi lângă alţi patru vlăjgani, cu chef de vorbă. Ei se odihnesc după-amiază, iar atunci când vreau să dorm şi eu, ei sunt în apogeul taifasurilor. Pentru cine încă nu ştie, eu stau în internatul fostului meu liceu. Am terminat şcoala, de altfel. Am picat însă,  Bac-ul. Mi-am găsit ceva de muncă, situaţia de acum, permiţându-mi să  plătesc meditaţiile destul de multe. Mă pregătesc la trei materii. Una pentru bac, iar celelalte pentru facultate. Şi cred că mi-am descoperit vocaţia. Nu e cea pentru care muncesc acum, este cea pentru care voi munci de acum înainte. Am abandonat-o acum ceva timp, crezând că e prea grea pentru putinţele mele,  dar iarăşi m-am îndrăgostit. Este psihologia. Am un temperament melancolic, plin de aceste dezavantaje pe care le pun pe hârtie. Cred că prin psihologie mă pot ajuta atât pe mine, cât şi pe ceilalţi. Am văzut atâţia oameni care au reuşit, având drept benzină, suferinţa. Prin ea s-au alimentat cei mai mulţi, pentru realizarea scopurilor măreţe. Eu nu am o suferinţă. Eu am un scop, unul generic, valabil pentru toată lumea. Unul pe care fiecare om ar trebui să-l urmărească. Acela de a ajuta oamenii. Iar oamenii nu poţi să-i ajuţi decât dacă ai bani. Degeaba eşti spiritual, dacă nu ai bani. Îţi dau un exemplu: Tu, ca om spiritual ce eşti, ce poţi să-i dai unui om care are nevoie de medicamente, în afară de bani? Poţi tu să-i dai sfaturi atât de spirituale, încât să-l vindece? Hai să fim serioşi. Scopul omului ar trebui să fie banul. Cu el poţi ajuta, cu el poţi face rău. Tu doar alegi. 

Cum să iubeşti(cine iubeşte pe cine)

Toate fetele sunt frumoase. Trebuie să cauţi în ochii lor ceea ce tu nu ai în interior. Dacă ochii ei sunt umezi, ei sunt cei pe care îi căutai. Du-te şi cere ceea ce vrei să primeşti. Nu se întinde mâna, căci aşa se se va aşeza doar praful. O fată trebuie să rămână mereu deschisă. De aceea nu este abordată. Trebuie să-i confirme privirile băiatului, care fii sigură, că nu vor întârzia la întâlnirea cu ai ei. Fata este superioară prin frumuseţea ei, iar băiatul este frumos doar lângă o fată.  Ai plăcut de multe ori o fată pe care nu ai avut curajul să o abordezi. Crede-mă, ele nu vor veni la tine să-ţi ceară numărul, dacă tu nu te duci la ele. Refuzurile să nu fie o piedică pentru tine. Vă faceţi amândurora un serviciu. Poate că şi ea caută acelaşi lucru. Să iubeşti nu e un lucru rău. Trebuie să oferi libertate ca să primeşti iubire. Iubirea nu înseamnă posesiune, ci libertate. Libertatea de a alege. Am înţeles prea târziu lucrul ăsta. Va fi însă valabil, în relaţiile ce vor urma.

Iubirea este o muzică lentă plăcută tuturor. Ca orice melodie, nu este una foarte lungă. Se termină, dar oricând poţi pune alta. Unii pur şi simplu vor să nu mai asculte. Vor poate ca muzica să vină la ei. Iubirea nu vine, decât dacă o cauţi. Iar tu o vei căuta, fii sigur de asta. Este un reflex inconştient, cerut de inima plăpândă. Până şi creierul este de acord cu asta. Nu se mai zbate. Lasă inima să-şi cânte dorul. Apoi intervine el, când situaţia degenerează.  

 Fetele par atât de inabordabile la prima vedere, încât dacă te-ai duce la ele, ai impresia că vor sări cu pumnii ăia micuţi peste tine. Zâmbesc atât de fermecător încât atracţia este inevitabilă. Cred că zâmbetul este cea mai atrăgătoare calitate a unei fete. Te-ai duce să vorbeşti cu ea, dar vocea tremură şi nu ştie ce să zică.  Ai auzit de regula primelor secunde? Vocea nu are timp să se mai sperie, gândurile nu au timp să te întoarcă. Ai cele mai mari şanse atunci.  

Ai crede că fetele vor băieţi cu bani. Situaţia este următoarea: fetele fără bani, vor băieţi cu bani, iar fetele cu bani, vor băieţi fără bani. Dar fetele fără bani vor sfârşi cu băieţii fără bani, iar fetele cu bani, vor sfârşi cu cei care rămân. De fapt, creierul contează. Cel care investeşte în creier, investeşte în propriul buzunar. Majoritatea încercăm să facem cât mai multe lucruri pentru fericirea noastră. Ne băgăm în cât mai multe lucruri pentru satisfacerea eului nostru. Doar avem planuri mari. Lucrurile simple nu sunt pentru noi. Dar de fapt, lucrurile simple sunt cele care devin mari. Nu ar fi mai bine să intrăm într-un domeniu care le va aduce pe toate? Fericire, bani, dragoste? Învaţă să faci un lucru bine şi vei fi răsplătit prin munca ta. Vezi mulţi oameni care au reuşit. Cum crezi că au făcut asta? Crede-mă, nimeni are toate răspunsurile. De aceea sunt atâtea meserii. Psihologul ajută bonlavul să se vindece, iar dentistul îi face caria psihologului.  Profesorul învaţă elevul, dar profesorul a fost elev cândva. Inteligenţa este rezultatul muncii. Mulţi se vor pierde pe drum, poate chiar şi eu. Nu am încredere în mine uneori, dar simt că sunt pe drumul cel bun. Prin oameni voi ajunge mare. 

Bogdan Negoiţă.

De ce să nu asculţi inima

         "Adu-mi aminte, Doamne, să nu mai ascult inima. Spune prostii şi mă îndeamnă la lucruri nefolositoare mie." Cei care şi-o ascultă sunt oameni slabi, conduşi de instinctul dat de ea. Te minte, te duce cu gândul în tărâmuri în care nu vei ajunge decât dacă îţi vei asculta creierul. El are dreptate. El este singurul care gândeşte. Dacă îl convingi să facă ce trebuie nimeni şi nimic nu-ţi va sta în cale. Mă, tu ai înţeles? Vrei să ajungi sapă de lemn, sau vrei să ai lumea la picioare? Eşti slab dacă te mai laşi condus de ea. Prostule, care eşti! Oamenii puternici îţi vor spune că au fost slabi la fel ca tine, până când au defecat toată ispita inimii, gustând apoi amarul creierului. Dar cum mâncările proaste la gust sunt cele mai sănătoase, aşa este şi creierul. Gustă-i îndemnurile, şi vei mânca, într-un final, doar mâncărurile cele mai scumpe. Sufletul este doar ustensila celor două. El acţionează în funcţie de ordinele lor. De aceea sufletul e bun şi slab când ascultă de inimă, şi nemilos dar puternic, când ascultă de creier. Ce ţi-a adus bun inima ţie? Dă-mi un răspuns concludent, ori pleacă din ordinele ei! Îţi spun eu ce ţi-a adus, sau mai bine să îţi spun ce ţi-a luat? Ştii şi tu prea bine! Creierul te împuterniceşte. Revelaţiile lui sunt în conformitate cu regulile lumii. El ştie că nu trebuie să ai încredere în oameni, şi ştie că tu nu eşti cu nimic deosebit de altul. Dar ce-ţi spune inima? Te minte continuu că ai ceva ce nu are seamănul tău. Îţi dă falsa impresie de superioritate, ca apoi toată vărsarea otravei să vină peste gura ta. Când vezi că oamenii scriu lucruri mai frumoase ca tine, ştiu lucruri pe care tu nu le ştii, unde mai este inima în acele momente? Îţi spun eu. Se ascunde! Dă vina pe creier care îşi asumă neînfricat toate consecinţele. El spune: „Da, sunt de vină că nu am putut convinge sufletul să facă ca mine. Trupul este al meu. Eu îl conduc. Dar sufletul nu. Toate procesele psihice sunt controlate de inimă. Sufletul este de la Dumnezeu, dar trupul este din pământ. Jocul aici se joacă, nu în ceruri. Când va ajunge acolo, poate să facă ce vrea. Dar aici, nu sunt regulile de sus. Dumnezeu nu a trimis decât o carte, şi câţiva propovăduitori, care în ultimul timp nu au mai convins pe nimeni.  Aici sunt reguli pământeşti, iar eu le ştiu pe toate. Inima le ştie pe cele din ceruri. Ea să le respecte acolo. Aici e treaba mea!” Şi are dreptate, după părerea mea. Dar cine scrie acum din mine?  E sufletul care ascultă...pe cine? Sigur că ascultă creierul. Să nu mai prind inima pe aici!

     

Bogdan Negoiţă.                                              

        Oamenii nu sunt importanţi. Faptele lor sunt cele care contează.  Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu o diferită doză de grandoare. Ea se amplifică atunci când importanţa ne este recunoscută, fie prin elogiu, fie prin încurajare. Măreţia scade însă atunci când suntem criticaţi, înjosiţi, de tocmai cei cu dozele pline de aceasta.  Mă înţelegi ce spun? Oamenii importanţi sunt cei care sunt deplini stăpâni ai propriului comportament, cei care tratează măreţia cu modestie. Cei care devin importanţi tocmai prin modestia înfăţişată semenilor. Asemenea oameni nu există. Căci invidia se naşte din aşa lucruri, şi aşa comportamente, iar aşa oameni, precum noi toţi, suntem dedaţi acestor lucruri. 

             Am împins un om în faţa trenului. Am vrut să-i aud ţipetele neputincioase şi să-i văd dorinţa aprigă de viaţă. Asta lipseşte oamenilor. Dacă sunt aruncaţi în faţa morţii, încep să ţipe, ca nişte prunci abia veniţi pe lume, constrânşi de incertitudinea morţii, vrând acum  viaţa lor mizerabilă şi grea, precum ei spuneau asta.
             Am glumit...nu am împins pe nimeni. Am vrut doar să-ţi atrag atenţia. Încă un lucru vital ce lipseşte oamenilor! Poţi să numeri defectele lor, uitându-te pe cer şi numărând stelele. Cerul copt de felinarele cu lumină portocalie încă acoperă semenii mei, împreună cu mine, din cap până în picioare. Le-aş fi strigat să se uite pe cer să-şi vadă nenumăratele defecte. Nu cred că m-ar fi ascultat. Erau prea obosiţi, abia treziţi din somn, obligaţi de serviciul mizerabil plătit cu minimul pe economie.
           Uite că a  plecat şi trenul. Oamenii şi-au făcut cruce, bazându-se pe Dumnezeu şi de data asta. Cu siguranţă vor ajunge sănătoşi şi odihniţi acasă, după cele 12 ore de muncă brută. De aceea e bine să lupţi pentru visul tău "până în pânzele albe", aşa cum spune toată lumea.Să nu ajungi să munceşti pentru alţii, făcând ce nu-ţi place. Siguranţa dată de călătoria fascinantă a mâinii, de la frunte, pe traseul crucii, culminând cu atingerea muşchiului deltoid este una neştirbită.  Ieşind din oraş, întunericul devine suveranul câmpiei, împiedicându-mă să văd unde mă duce destinul. Mă duce acasă, ştiu asta. Gândul s-a isprăvit. Mi-am golit rezervorul cu gânduri