Viaţa mea cotidiană alunecă în prăpastie.Plin de monologuri nocturne şi anxietate diurnă privesc viaţa ca pe un miraj, ca pe un joc al gândurilor. Uneori am impresia că nici cuvintele mele sincere şi cugetate nu sunt puse în ordinea corectă. Gramatica mea rudimentară, învăţată pe net, nu mă ajută decât să deosebesc un substantiv de verb, sau o virgulă de punct. E unul din multele lacune ale mele.Sunt dependent de jocuri de noroc şi de iubirea unei cadâne. Sunt neputincios în faţa lor. "Aşa m-a lăsat Dumnezeu!...Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?"
Zeci de tactici aplicate pe hârtie, cu bile albe şi bile negre. Pagini cu "Aşa da, aşa nu". Reguli de conduită, reguli impuse mie...DEGEABA. Am obosit să lupt cu mine şi să nu ajung nicăieri. E adevărat că din cel mai "prost din curtea şcolii", am ajuns cel mai "tocilar". Am câştigat respectul unor persoane erudite dar mi-am uitat menirea. Am pierdut dragostea copilăriei mele, sau ea m-a pierdut pe mine. Mi-am pierdut prietenii vechi, iar alţii noi nu au mai venit.
Aşa este, alergăm după atenţie toată viaţa, după dorinţa de a fi mare şi a avea totul la picioare. Mereu mă întreb: de ce nu suntem toţi la fel? De ce nu avem aceleaşi maşini? Aceleaşi metehne. Aceleaşi feţe. Cred că sunt atât de penibil în faţa voastră, dar iubesc să mă citească cineva, chiar dacă retina voastră suferă.
Mâine e viitorul(aşa îmi spun mereu). O nouă şansă. Poate mâine voi găsi pentru ce lupt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu