Lupta cu noi

 Multe lucruri ciudate se petrec in viata noastra. Nu trece o zi fara a  invata ceva nou. Visam intotdeauna la ceva mai bun, la ceva ce nu avem. Iubim de multe ori pe cine nu trebuie, neglijam pe cine ne iubeste. Anii se aduna, copilaria se duce,  incepem lupta cu noi; care sa ajunga mai sus. Realizati sau nu, mergem inainte. Dumnezeu ne-a dat o viata si tot El ne-o ia inapoi cand stie ca nu mai avem rost aici. Lupta pentru sine este imensa. Bete in roate am primit si o sa primim in continuare de la cine nu ne asteptam. Aici tine de vointa, daca poti trece mai departe. Important este sa ne dam seama pana nu e prea tarziu de lucrurile si persoanele care ne fac rau. Pana la urma ce soarta mi-a fost data, pe aia o traiesc iar daca o pot schimba spre binele meu cu siguranta nu voi ezita. Sa faci pe prostul, intr-o lume predominata de prosti e un lucru bun. Fii ca ei si fa ca tine. Nu am citit in viata mea o carte, nu am avut o nota mai mare de 7 la romana din generala. Scoala vietii m-a invatat sa vad lucrurile asa. Vreau sa cred ca invat din greseli, ca pot sa devin un om sigur pe mine, dependent de nimeni, altii dependenti de mine. Sincer sa fiu nu stiu ce am de facut in viitor. Tot ce stiu e ca am o coringenta la matematica de dat, un vis de urmat si apropiatii de iubit. Restu.. astept ce o sa vina, tot aici o sa ma gaseasca.

Cine sunt ?

      Nu ma mai cunosc, nu stiu pe cine sa iubesc, nu stiu pe cine sa urasc, pe cine sa tin aproape. Vreau sa ma schimb intr-un fel pe care nici eu nu-l stiu. Confuz in multe, si nu demult aveam impresia ca am o stapanire de sine foarte puternica. Credeam ca pot sa fiu cum vreau eu, sa fac ce doresc fara a da socoteala tuturor. Sa fie doar impresia de moment? Chestia este ca fac cum vreau eu, dar nu imi mai place cum, si nu pot sa ma schimb.
Intr-un fel imi place acest joc pe care il fac. Dar e un joc nedrept pentru ce-i din jurul meu.
Nu stiu in cine sa am incredere, si cred ca nu sunt singurul..Intervin multe lucruri aici, incepand cu simpla prietenie falsa, pe interes si terminand cu prietenii destul de solide cu care traim clipe unice.. iar apoi situatia sa se schimbe la 180° ajungand nici sa nu ne mai recunoastem unii fata de altii. Doare, realizezi ce momente ai trait cu acea persoana, si nu-ti vine sa crezi cum de nu mai sunteti prieteni acum. Banii, femeile, vorba, smecheria.. genereaza intorsatura asta. Cred!
 Devin din ce in ce mai orgolios, mai suparacios, mai artagos, in loc sa devin mai ambitios, mai stapan pe mine.
Apar din ce in ce mai multe schimbari, surprize la care nu stiu cum sa reactionez. Intotdeauna aleg calea mai complicata, mai lunga si mai grea pe buna stiinta.
Tot ce e frumos si greu de obtinut  trebuie sa fie ale mele iar dupa ce le-am obtinut parca se pierd din gustul lor. Si asa o iau de la capat cu altele. Constient de lucrul asta, unei persoane  i-am spus verde in fata pentru ca  nu vreau sa o ranesc, nebagand in seama sentimentele mele.
Ciudat este ca-mi dau seama de toate lucrurile astea. Uneori imi plac, alteori nu.
Stau pe ganduri pentru ca stiu ca perioada asta din "film" este decisiva. E vremea in care decid ce om o sa fiu toata viata. Mai am timp, dar rabdare ba.
Rabdarea, defectul la care lucrez incep sa-l stapanesc, nu stiu pentru cat timp. Cu timpul o sa cedeze, stiu!
Ma uit la altii care sunt ca mine sau mult mai rau, durandu-i in pula, fara a se gandi la viitor. Smecheria sa primeze ca dupa totul o sa vina asteptandu-le. Asa o fi.
Nu condamn pe nimeni, fiecare isi traieste viata cum vrea si cum ii place.
Nu scriu pentru cineva anume.Scriu pentru mine, sa ma descarc, sa ma pun pe ganduri, sa citesc ce am scris apoi ca sa incerc sa ma indrept.
Nu vreau sa ma dau mare, sa par vre-unul care imi plange de mila pe aici.
Pur si simplu vreau sa ma cunosc, si sa ma cunoasteti asa cum sunt si in alte imprejurari.
Cred ca nu sunt singurul in situatia asta. Am dreptate?
Deci, cine alegem sa fim?

Dragostea

       Un subiect pe care nu prea l-am abordat in ultima vreme, nici pe blog dar nici in viata mea. Aici nu ma refer la dragostea de parinti, aceasta, normal ca v-a exista toata viata. Ma refer la un suflet cald aproape, la iubirea intre un baiat si o fata. Cel mai complicat sentiment, cel mai profund, cel mai dramatic, cel mai frumos lucru posibil.  Din cauza lui actionam fara logica, devenim isterici si in acelasi timp visatori. Ne raneste, ne impaca, ne provoaca fluturasi in stomac. Toti stim ca dragostea doare. Chiar daca stim lucrul asta, noi tot o cautam cu aceeasi dorinta de a iubi.  Am fost cu destule fete incat sa am cel putin o idee, ce inseamna sa iubesti. Pacat ca nu am fost in stare sa am o relatie mai lunga. Poate datorita geloziei, sau poate din cauza tentatiilor. Cert este ca mi-as fi dorit sa am parte de ceva mai indelungat. Sa traiesc o poveste de dragoste ca-n filme, in rolul celor doi copii indragostiti, cu momentele de dramatism si romantism. Pragul de o luna si cateva saptamani nu reusesc sa-l trec. Nu ma consum, am doar 17 ani, doar nu ma casatoresc de acum, dar "limbricii" adolescentei doresc iubire. Poate si caracterul meu dificil cauzeaza asta, find un baiat foarte gelos daca imi place de ea. Si la inceput e greu, ma enervez repede, daca face ceva ce ma nemultumeste. Daca imi ofera semne de intrebare privind sentimentele ei pentru mine. Asa e firea mea, vreau sa-mi demonstreze ca ii place de mine, vreau confirmare, daca nu ma pun pe ganduri, si devin gelos. Nu-mi place sa stresez, o sun odata, de doua ori, iar dupa astept sa ma sune ea. Nu ma suna, inseamna ca nu-i place de mine( gandirea mea). Aventuri de 3 zile, o saptamana nu mai vreau. Am avut destule. Vreau ceva mai de durata, vreau sa iubesc.
Dar eu dragostea nu o mai caut, sa ma caute ea pe mine!