30 Septembrie 2013

        Nu ştiu cum împarte Dumnezeu sănătatea sau cine este "norocosul". Pentru cine are sănătate, boala pare o joacă, o posibilitate exclusă de fiecare dată din calculele sale. Compătimeşte pe cel ce poartă blestemul şi se roagă pentru sănătatea trupului şi minţii, ca apoi, după câteva zile, totul să se dea uitării. Astăzi, mi-am reamintit cum e să fii bonlav. Un chip pleşuv pe care nu-l cunosc, mi-a fost sortit să-l văd şi să-l compătimesc. Zeci de încurajări de la colegi, prieteni sau chiar necunoscuţi, apar în analele paginii de facebook. Am văzut la el însă, o încredere puternică pe care eu o găsesc demnă de toate elogiile mele. Eu nu aş putea. Toată fiinţa mea s-a cutremurat în imaginea plină de credinţă a proaspăt absolventului de liceu. Multe întrebări se ridică în ceruri şi se întorc fără răspuns, asupra contrastelor lumii noastre. Tinerii trebuie să trăiască! Dar cine mă ascultă pe mine? Ştiu eu ce este bine şi ce este rău?  Certitudinea nu există, siguranţa nu există, fericirea este o garnitură destul de scumpă. Văd în ochii lui căprui speranţă. E singura cale spre izbândă. Este un băiat credincios - cel puţin aşa îl văd eu - înconjurat de oameni evlavioşi. Mă rog pentru el, chiar dacă nu îl cunosc, şi chiar dacă, probabil, nu va citi niciodată mesajul ăsta. Îmi doresc din tot sufletul meu să fii sănătos! Fericirea să inunde sufletul tău îndurerat, iar fiecare răsărit al soarelui să-ţi aducă raze de speranţă. Să-ţi aduci aminte că fericirea constă în cei pe care îi ai alături, de atitudinea ta.Păstrează-ţi credinţa!

29 Septembrie 2013

     Am privit de multe ori în oglinda retrovizoare maşinile din spatele meu. Am substituit automobilele cu oameni, iar oglinda mea anostă am asimilat-o cu un amalgam bogat de amintiri. Trăiri feroce mă domină şi claxoanele maşinilor din spate, vreau să nu le mai aud. Nu pot să mă concentrez la drum. Şi aşa este unul destul de anevoios, plin de gropi adânci şi multe alte autovehicule preocupate doar de drumul lor. Nu am pe nimeni în dreapta. Sunt doar pasageri vremelnici, ce se aşează în spatele meu. Ceea ce mă deranjează, este că vin cu multe bagaje, pe care le vor lua, ajunşi la destinaţie. Aş vrea să am doi ochi frumoşi în dreapta mea. Nu aş mai avea nevoie de oglinzi. Cu condiţia să nu plece că voi rămâne cu nimic. Iar bani de oglinzi nu mai am.

26 Septembrie 2013

      Ochii mei tineri şi oacheşi judecă omul după culoarea feţei, după fosforescenţa dinţilor prevalaţi în zâmbete. Sunt zile în care lumea pare mică pentru mine şi zile în care sunt vădit convins că stelele cerului sunt în inferioritate numerică în comparaţie cu multitudinea semenilor mei. Pe măsură ce deprind tainele matematicii, observ că există o strânsă analogie între viaţa şi numere. Un singur semn poate strica toată truda omului de astăzi. Radicalul poate caracteriza piedica noastră continuă, vrăjmaşul nostru ce înjumătăţeşte pătratul perfect pe care l-am zămislit cu trudă şi iubire. Parantezele, hiperbolizate, au aspectul lumii noastre interioare, unde nesfârşitele calcule nu ajung la un rezultat corect. Dar ce este corect pe lumea asta?



     Să te văd şi să te ating. Să te iubesc şi să mă iubeşti. Să-ţi privesc ochii sticliţi de spaima atingerilor mele. Să te gâdil şi să te sărut pe toată pielea ta catifelată şi brună. Să dau formă mâinilor mele nepricepute, prin mângâierea trupului tău mlădios. Să-ţi ating buzele de ale mele şi să le duc în împărăţia erosului. Să mă pierd în ochii tăi căprui şi să mă găseşti în tricoul tău albastru, jucându-mă cu formele tale de cadână. Să rămân acolo până la răsăritul soarelui şi să-mi pun amprenta mea, în pieptul tău din partea stângă. Să-mi găsesc urmele când mă voi întoarce şi să le perpetuez cu sărutări.

16 septembrie 2013

       Am încercat în decursul celor doi ani de zile să formăm o aberaţie matematică. Două trupuri adunate să se egaleze cu unul. Din două cifre egale, să rezulte una egală celor două. Dar radicalii şi rădăcinile ne-au stricat toate planurile. Am reuşit, însă, să formez o aberaţie într-un final: aberantul de mine.
      Am ajuns să ne urâm unul pe altul. Nu te lăsa păcălită de vremelnicele clipe de bucurie produse în subconştientul tău, prin convorbirile voluptoase cu alţi băieţi pe facebook sau în realitate. Ei sunt la fel ca mine. Am încercat de nenumărate ori acelaşi lucru, vorbind cu alte fete, întâlnindu-mă cu ele dar privind asfinţitul soarelui cu gândul la tine. Ştiu că tu eşti mai puternică. Ştiu că nu mă mai priveşti cu aceeaşi ochi de altă dată şi ştiu că vrei să mă înlocuieşti de un an de zile. Poate că e vina mea că nu te-am lăsat să faci asta, reversiile mele, introduse de mintea mea vicleană, în inima ta plăpândă şi crudă, întorcându-te la mine. Ştiu că orgoliul tău, la auzul defăimării inimii tale, va dori să mă urască. Dar inima ta e tânără. Se îndrăgosteşte de fiecare dată când vede un chip mai frumos decât al meu şi va dori să mă înlocuiască. Eu nu te urăsc, dar inima mea,da. Nu încerc să te întorc. Vreau să te duci cât mai departe de mine. Şi să iubeşti cu inima, iar nu cu trupul. Aşa voi fi fericit: să te ştiu fericită. Bine, mint. Dar măcar să ai grijă de tine. Nu mai spun că fac nimic, căci planurile mele, ideile mele aşa cum vin, aşa se duc. Asta face din mine un rob al vieţii. Pe când tu, iubita mea, eşti mai puternică decât mine. Noapte bună.
 
   

Viaţa ca un meci de fotbal

Jucătorii vor creşte în pântecele unei şcoli de fotbal. Antrenamentele se ţin în baza sportivă a pepinierei. Şcoala de fotbal se numeşte mamă iar baza sportivă uter. Aici sunt pregătite tinerele speranţe. Antrenorul este tatăl, iar preparatorul fizic se numeşte cordon ombilical. Şcoala  nu are patron. Este finanţată din surse externe, iar banii sunt aduşi de administratorul şcolii, placenta. La împlinirea celor nouă luni de juniorat, jucătorii vor căpăta un nume propriu, ales de suporteri, împreună cu antrenorul şi bineînţeles, şcoala în sine. Unii îşi vor găsi un club, alţi vor fi liberi de contract şi vor fi nevoiţi să dea probe la mai multe echipe. Lumea fotbalului, însă, e plină de cluburi. Unele au bani, altele nu. O echipă are titulari şi rezerve. Mai sunt şi excluşi din lot. În general, antrenorul face echipa, dar mai sunt şi excepţii.Vezi tu, depinde de noroc şi de perspicacitatea fotbalistului. Antrenamentul este baza fiecărei reuşite. Golul vine când munceşti. Mai greu când eşti portar, ca mine, de exemplu. Un portar – cum se spune – trebuie să fie puţin nebun. Să aibă reflexe şi curaj. Siguranţă şi putere. Ca fruntaş nu se vede când greşeşti, dar portarul, aievea, este pus la zid primul când echipa pierde, sau a făcut o singură greşeală. Căci la el se vede. Se vede fiecare ezitare şi fiecare indispoziţie. De aceea sunt portari, fundaşi, mijlocaşi, atacanţi, rezerve, antrenori, staff, patron etc: pentru ca fiecare să-şi găsească locul. Şi fiecare va primi după puterea sa şi după truda sa. Un lucru bine de ţinut minte este că fiecare jucător greşeste. Fiecare component al întregii nomenclaturi fotbalistice greşeşte. De aceea sunt pedepse şi unii rămân pedepsiţi. Dar jocul de fotbal în sine, în ce constă? Am tot vorbit tactică şi de aplicat n-am aplicat nimic…Pe durata celor 90 de minute ale meciului cum vom juca? Aici intervine iscusinţa antrenorului. Sfaturile sale. Meciurile sunt infinite dar mai bine să câştigi decât să pierzi. Părerea mea este că cel care câştigă primeşte şi cele mai bune prime. Sărută cei mai frumoşi ochi albaştri şi culege laudele dar şi pizmele celor din jur. Cum o dai, câştigi şi pierzi. Nu poţi lua totul. De aceea nu vei fi niciodată deplin fericit. Unul mai bun ca tine îţi va lua locul, iubita, pâinea de pe masă. Tu trebuie să îl iubeşti şi pe el, ca pe un coechipier şi să-i dai tot ce  poate lua. Căci ce nu este al tău, va fi al altuia, iar ce nu este al altuia, va fi al tău. Hai să jucăm şi să lăsăm vorba. 

09.septembrie.2013

     Moravul meu de a dramatiza orice răsfrângere a soarelui pe calea mea incertă mă impinge să scriu pentru ultima dată din postura de copil. De mâine voi pune hainele copilăriei în cuier şi mă voi primeni în haine de ocnaş al sorţii. Dar voi ajunge unde visez de doi ani încoace! Mă voi trezi înainte de răsăritul soarelui şase zile din şapte şi voi munci zece ore în fiecare zi pentru hârtii în culorile curcubeului. Părinţii mei mă trimit, deasemenea, la muncă. Orgoliul meu şi vântul sugubeţ din buzunare mă aruncă în acelaşi loc. De miercuri voi începe şi pregătirea la matematică. Unii spun că e prea devreme, eu spun că e prea târziu. Să-mi fie ruşine pentru inconştienţa copilăriei mele! Să-mi fie ruşine pentru incontinenţa faptelor mele! Ciudat, acum doi ani părinţii mei mă rugau să învăţ, şi nu voiam. Acum, mă trimit la muncă, şi eu vreau să învăţ...
     Nimeni nu înţelege. Simţi să te descarci persoanei pe care o simţi aproape de inima ta. Dar când şi pe ea o apucă căscatul, mai bine te răzbuni pe coală albă. Nu am stat să-mi adun cuvintele şi să le pun în ordine caligrafică. Am scris dictare din sufletul meu. De aceea, mereu sunt trist pe blogul meu: pentru că doar atunci scriu.

07 septembrie 2013

      Gust cu desăvârşire capriciile ferocei tinereţi. Dorinţele mele sunt întinate de indeciziile mele. De lupta interiorului cu exteriorul. Sufăr crunt când mă simt inferior şi nu ştiu să mă apreciez când sunt pe culmile extazului. Fericit atunci când sunt aprobat, apreciat, încurajat şi compătimit. Dar compătimirea îmi evocă tristeţea, căci mândria mea reprezintă unul din edificiile construcţiei mele. Întotdeauna am fost subiectiv  şi am suferit din cauza asta. Am fost privit cu ochi piezişi de cei pe care i-am ignorat în goana mea spre reconstrucţie.  Le-am dus dorul meu în adâncul amintirilor cu feţe gingaşe.  Dar copilăria mea rămâne o bilă albă presărată cu puncte negre. Acum sufăr din cauză că rodul muncii mele nu apare şi mă scald în nelinişte şi nedumerire. Sunt ochi albaştri ce văd în mine un tip perspicace şi ochi verzi ce văd un trup slab şi o minte stearpă. Irisul meu căprui vede verde, arareori albastru. Când vede verde mă visez un daltonist, ca de fapt culoarea din faţa ochilor mei să fie roşie, simbolizând lupta.
     

Final poveste

        Vreau să-ţi spun că nu mai eşti visul meu din fiecare noapte. Nu mai eşti fata pe care am iubit-o atât de mult.  Eşti un chip frumos printre lucruri şi fapte, pe care ochii mei nu le văd demne de iubirea mea. Nu pot să iubesc o fată dezbrăcată în faţa milioanelor de utilizatori a celei mai populare reţele de socializare. Sunt multe altele ca tine, dar pur şi simplu, eu nu văd cu ochii buni aceste dezinhibiţii. Adu-ţi aminte că nu acum mult timp erai foarte ruşinoasă şi revoltată asupra comportamentelor de genul. Mă vei condamna după ce vei vedea aceste rânduri, dar sper că te vei pune şi în locul unuia ce te iubeşte şi nu doar în localurile de fiţe cu prietenii tăi(aici nu te condamn, e destul de normal să ieşi, cu toate că, atunci când vroiam să te văd, te durea burta).
         Am fost de acord să-ţi aud vocea în fiecare dimineaţă, pentru că pur şi simplu, aveam nevoie de ea. Am zis dimineaţa, pentru ca sufletul meu să nu se rupă în fiecare seară când te sun, iar vocea ta indiferentă şi veselă, să-mi spună că eşti nu ştiu pe unde, nu ştiu cu cine.  Simţeam că încă mai am un cuvânt de spus, în faţa comportamentului tău indiferent şi pueril, caracteristic vârstei, pe care am încercat de nenumărate ori să-l înţeleg. Dar acum te simt pierdută printre ieşiri(nu cu mine) şi iubiri întruchipate de imaginaţia ta(nu cu mine). Visezi la o iubire perfectă, la nu ştiu ce chip, la nu ştiu ce instrument să cânte. Am încercat şi eu să fiu acela, cumpărându-mi o chitară, fără aţi atrage prea mult atenţia.
         Ţi-am spus că nu vreau să te mai aud şi că nu vreau să te mai văd de mai multe ori decât numărul frunzelor unui copac vajnic. Ştii că m-am întors la tine de fiecare dată, aţâţat de vocea ta, sau de conştiinţa mea mult prea păsătoare. Mi-am spus că nu pot călca regulile conduitei omeneşti, mai ales, când vine vorba de copilul pe care eu îl iubesc. Am căutat învăţături în Biblie, care spre râsul multora, este cea mai bună călăuză a vieţii noastre. Acolo vei găsi învăţăturile pe care le cauţi cu disperare pe internet, sau citatele motivante pe care le pui în descrierea pozelor. Ştiu că nu este etic, conform zilelor de astăzi, conform prietenilor tăi "originali" să citeşti o asemenea carte sacră, care este însă, plină de pilde potrivite zilelor noastre. Nu mă înţelege greşit. Nu condamn prietenii tăi. Eu sunt doar supărat pe tine, căci eu te vedeam altfel. Şi m-am resemnat de ideea asta, la gândul că măcar o dată într-unul din ceasurile zilei, să te gândeşti la mine. Dar acum, eşti învăluită de orice alt gând, decât al chipului meu. Ce rost mai are apelul meu de dimineaţă, sau mustrările mele plictisitoare?
        Ţi-am mai spus că orice băiat care îţi va fi prieten, la un moment dat, îţi va cere şi iubirea. Desigur, nu ţi-am spus să te fereşti de ei ca de dracu' dar ţi-am spus să păstrezi o limită. Tu nu ai înţeles însă, şi te-ai trezit cu valul de băieţi peste tine, printre care mă găsesc şi eu. Ştiu că vrei cu disperare să-ţi găseşti prinţul care să te poarte dincolo de vămile raiului, dar să ştii că nu va sta lângă cineva, care mai are pe încă vreo trei în cârcă. E foarte supărător ca în timp ce stai cu el, să te caute altcineva pe telefon.
       Nu îţi vorbesc ca o persoană care te vrea doar pentru el, cu toate că mereu am sperat să mă găsesc o piesă importantă în puzzle-ul minţii tale, ci îţi vorbesc ca o persoană care te iubeşte. Este ora la care te voi suna şi-ţi voi spune, pentru a nu ştiu câta oară, să terminăm povestea. Doar că acum, imaginea persoanei tale de astăzi, mă ambiţionează să-mi văd de viaţa mea. Căci eu nu sunt de speţa ta. Nu mai sunt cel care îţi făcea inima să-ţi "tresară". Nu mai sunt nici măcar cel pe care simţeai să-l auzi atunci când te simţeai singură. Acum te hrăneşti cu "viitorul" prinţ. Ei bine, gata. Final poveste.

Toamna

         Dintre cele trei culori ale asfinţitului, a rămas doar întunericul nopţii. Mişcarea aerului mai năvalnic ca de obicei anunţă instalarea toamnei. Acelaşi clişeu în culori fade şi ţărână umedă. E perioada în care se înmulţesc străjile nopţii, iar ziua devine mai rece. Frunzele de aur iau locul celor verzi, iar poamele vor fi culese. Tablouri pitoreşti cu femei frumoase în ele, sunt ca şi vândute împătimiţilor de artă îmbătaţi de melancolia anotimpului. Scriitorii îşi vor găsi apogeul în tristeţea culorilor de toamnă, metamorfozate în chipuri devenite străine. Vreme bună de citit o carte sau de iubit crăiasa inimii. Toate vor fi lăsate în voia naturii plăpânde şi reci, în culori închise. Norii plumburii vor domina vămile cerului, aruncând sudoare peste noi. Dar lumina soarelui va spăla covorul lumii dintr-o strălucire alămie tot mai ştearsă. Căci a venit anotimpul tristeţii, melancoliei, dorului, iar cum lumina nu poate coabita cu întunericul, nici soarele nu poate dăinui cu cenuşiul norilor de pretutindeni. Aşa văd eu toamna, îmbrăcată în rochie de matineu.

02 septembrie 2013

        Să tot caut apa în stâncă şi iepurele în grădină. Să tot aud vorbe dulci din gura unui mut, să tot tânjesc priviri căprui din ochi albaştri, iar eu să rămân acelaşi. Inspiraţia nu mă ajută acum. Albul de zăpadă nu-mi primeşte scrisul negru pe teritoriul ei nemărginit, iar eu nu mă pot aduna de printre neghine. Nu ştiu despre ce scriu. Aşa este şi viaţa mea: nu ştiu unde mă duce dar ştiu că are un drum prestabilit, pe care l-au mai urmat şi alţii, care la rândul lor s-au poticnit. Un amestec de alcool etilic şi CO2 îmi va potoli neliniştea.
   

Prin ochii mei

       Sunt convins că viaţa, văzută prin ochii mei, este un nesfârşit şirag de neajunsuri. Săracul râvneşte la bogăţie, urâtul la frumuseţe, singurătatea la iubire. Iar refuzurile se adună. Multe ţi se par pe nedrept pecetluite şi mulţi par mai fericiţi decât tine. Dar omul suferă în interiorul său, indiferent de ce are, indiferent de ce n-are, indiferent de casă, masă sau iubită. Suferinţa se hrăneşte cu sufletul omului. Iar omul, pentru a  birui, o aruncă afară din el. Şi o transpune pe limbă şi o transmite seamănului său în speranţa de a-l înţelege, şi, de ce nu, de a-i găsi soluţia miraculoasă, care se va dovedi demnă de capriciile sale. Aşa că omul prin om trăieşte.