Fără titlu

           Părinţii ei îmi purtau o antipatie malignă, predominată de ocări şi persecutări. Tatăl avea un comportament citadin, în ciuda originii adânci de sătean. O minte aprigă capabilă de empatie. Cunoaştea în fiecare parte meteahna omului şi ştia cum să-l adulmece. Ochii mici, blajini, inspirau încredere. Acea voce însă, groasă şi puternică trezea până şi un leneş din capsula sa flegmatică. Era consilier comunal, privit cu ochi buni de toţi consătenii, iar în familie putea fi caracterizat drept un adevărat stâlp al casei. Reuşise să agonisească în decursul anillor o înţelepciune cât colbul veşnic fertil, prezent în zonele rurale neglijate de asfalt. Ştrengar de multe ori, cucerea omul printr-o elocvenţa galantă ce o folosea adesea pentru a-şi îndeplini scopul. Motto-ul definitoriu caracterului său era: Om cu om trăieşte! Deopotrivă, soţia. O femeie nostimă, cu obraji de de păpuşă, asemenea unei adolescente. Nume de floare, chip angelic, scalp mătăsos în bucle de aur. Candoarea sufletului se reflecta făţiş pe chipul cel ilustru. Surâsul ficei era al ei. Tenul oacheş, deasemenea. Ochii, copie învederată. O femeie umilă care nu obişnuia să tulbure apele. S-au căsătorit din dragoste neprihănită, biruind de mână greutăţile destinului Au trudit cu vervă pentru viitorul odraslelor.

M-au primit în conştiinţa lor ca pe un june imatur şi iresponsabil.  Un răstimp de ar fi contemplat asupra mea, ascultându-mi inima şi visul, şi dragostea trudită precum un salahor, prin căile cele mai sinuoase, pentru a le căpăta încrederea...Au privit odinioară sau măcar acum în ultimul ceas, ochii mei nesăţioşi de iubire, gura mea ce rostea aleanul  sufletului într-un limbaj peltic de emoţie? Obstinaţi de propriile convingeri şi de teama de a nu-şi perverti progenitura, proferau fiicei: "Din frumuseţe nu se face porumb şi din isteţime mămăligă. Ori el, ori noi?

        Iubirea noastră pătimaşă de fiecare dată s-a întors în trecut, într-o căutare sacadată de indecizie. Puzderii de lacrimi şi şovăieli de sentimente au sfredelit sufletul amândurora. Ne-am privit ochii sticloşi de lacrimi şi ne-am sărutat. Şi ne-am sărutat ore şi am plâns zile şi am uitat apoi gustul buzelor utopice. Sufletul ei neprihănit s-a resemnat şi a ales să renege coabitarea inimilor noastre. Apoi a căutat dragostea prin locuri străine şi oameni feluriţi în fel şi chip, şi portofel. Şi le-a dăruit zâmbetul, prietenia, poate chiar iubirea, iar eu am rămas cu nimicul. Şi-au hrănit pornirile, şi-au desfătat buzele, apoi s-a întors la mine. Mă proclamă drept un vătaf al trecutului, asmuţind în clipele de singuratate amintirea mea. Dezmierdarea ei rămâne amintirea chipului meu slut.