Mobilizare

       Ultima clipă de relaxare, cu gândul la importanţe trecute. Ultima ţigare furată din pachetul mamei în timp ce ea,îmi face de mâncare. Ultima seară de poker, în care, de fiecare dată ies în pierdere. Ultima clipă în care voi fi prizonierul gândurilor şi sclavul amintirilor. Ultima beţie, în cinstea trecutului. Ultima dată când îmi păcălesc conştiinţa ambiţionându-mă că de mâine voi pune capăt. Ultimul articol pe care îl voi publica. Ultima clipă în care voi lăsa trândăvia a mă ademeni în jocul ei plin de vise imposibile.
     Ai o oră la dispoziţie în care îţi voi permite să faci ce-ţi spune inima. Apoi, voi pune stăpânire pe tine, şi pe acţiunile tale.Dar ca să funcţioneze, am nevoie de voinţa ta. Vei termina cu lipsa de maturitate, şi stările de melancolie. E ultima oară când îţi reamintesc că nu eşti singurul, şi că depinde doar de tine.
      Realizează, tâmpitule! E ultima şansă de a-ţi găsi rostul în viaţă. Lasă prostiile, lasă iubirea, lasă problemele. Fii puternic, mai târziu vei culege roadele. Ascultă-mă! Fii diferit, şi dă-mi crezare!
      Demonstrează-le celor ce-ţi râdeau în faţă, imposibilitatea, copilăria, suferinţa, că eşti puternic. Toţi te descurajează, punându-şi amprenta asupra voinţei tale. Ştiu, te simţi singur. Oricum nu te merită. Haide Bogdan, luptă!
      Mâine te vei trezi zâmbind, şi vei respira sudoarea muncii tale, cu scopul de a lua bacul. Ai multe de recuperat, iar nimeni nu înţelege. Doar tu ştii prin ce ai trecut, şi ce ai simţit. Aşa că eşti singurul care te poţi redirecţiona în direcţia corectă. Destinul a fost îngăduitor cu tine, şi ţi-a deschis ochii.
      Mobilizează-te. Acum, sau mâine va fi prea târziu!
      Nu ştiu ce să-ţi mai spun.. Eşti ciudat, imprevizibil, şi mult prea sensibil. Câteodată aş vrea să te las în pace şi să tac. Dar sunt conştiinţa ta, şi am nevoie de tine pentru a-mi hrăni speranţa.
     Ţine minte, ai degetul meu, nu toată mâna!
   

Doi pioni, şi un joc de Şah.

       Cu greu găsesc cuvintele potrivite care pot descrie noaptea albă ce urmează. Acum două ore, inima, gata să iasă din piept, a fost sfârtecată şi  păcălită de doi pioni. E adevărat, un pion îl iubesc, iar pe celălalt l-aş călca în picioare, şi nu ştiu ce mă împiedică. Între ei există o atracţie, pe care nu am reuşit a o descoperi mai devreme, datorită vorbelor strâmbe, din partea pionului iubit. A fost regina mea, prin care vedeam tot jocul, dându-i gradul de pion, după ce inima ei a fost furată, de nebunul ăsta, care tot apare, de fiecare dată când îl elimin din joc. De data asta, e pion, slab, dar care are regina mea, de partea lui.
   Ţin minte, acum ceva timp, am fost înfrânt de către adversarul numit viaţă. Mă bătea de fiecare dată când ne duelam, observând că regina e punctul slab. Într-un final, cu toate eforturile mele de a o apăra, încălcând de multe ori şi regulile, mi-a fost furată, luând parcă şi o parte din mine. Ei nu i-a păsat, fiind sigură că destinul este deja scris, şi că trecutul nu are rost a fi dezgropat. Şi-a căutat pereche, pe diferite planşe, neintegrându-se. Apoi s-a întors, apoi a plecat, s-a întors, şi iar a plecat. O pradă de război, i-ar plăcea să fie intitulată. Doamne, cât am luptat, să-şi deschidă, din nou inima în faţa mea, şi să-şi reia locul pe planşa mea. Dar nu, enigma ei, învăluindu-mă. Şi culmea, inima ei a fost redeschisă, dar nu de mine.  Îmi provoacă scârbă.        
     Observându-le gesturile, şoaptele de printre dinţi, de frică a nu-i auzi, au clarificat totul. Eu sunt în plus, pe această planşă, chiar dacă sunt regele. Plec, lăsându-i moştenire, şi strângându-i mâna, celui care i-a cucerit inima fetei mele. Mi-au dat lacrimile...
      Este noapte incertitudinilor, în care voi reface schemele, cumpărându-mi alte piese. Voi juca fără regină. Nu este permis, riscând a fi descalificat, dar decât să fiu un simplă piesă în plus, după ce o voi încorona regină, mai bine o las baltă. Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai convins, că fata, nu merită apreciată, şi respectată, aşa cum o respect şi apreciez eu. Şi vorbesc la general.
     Aşa că, am plecat la magazin..
                 

19 ani

           A mai trecut un an de când am spus rămas bun copilăriei. E un prilej bun de a-mi odihni creierul, dând frâu inimii să vorbească. Doar că inima mea, este în restructurare de vise, de oameni şi de obiceiuri, iar lăsând-o să-şi descarce emoţiile, ar putea răni anumite persoane, din această celulă, unde eucariotele sunt dependente de procariote, unde prezentul este influenţat de trecut, sunetul oftatului meu când mă simt singur auzindu-se până la răsărit, fără a veni înapoi, cu comoara. Aşa sunt eu, abuzez uneori de tristeţe, sau poate e o soluţie de a mă motiva şi de a-mi realiza scopul, acela de a trăi împăcat cu destinul. Ar fi un lucru de care aş fi mândru, să pot zâmbi fără reţineri,  sărutându-mi şi îmbrăţisându-mi prezentul, mulţumit de munca depusă, care a generat rezultate. Dar eu, am trăit în junglă, până acum ceva timp. Inconştient, sau mai bine spus, indiferent, lăsându-mă purtat de valul lucrurilor materiale. Până nu am gustat durerea, respingerea, disperarea, nu am preţuit nimic, din ce preţuiesc acum. Am atât de multe de recuperat, iar timpul este atât de scurt, şi viaţa plină de rebusuri, imposibile de completat, singur. Dar eu nu sunt singur, am credinţa în mine, şi ambiţia de a mă autodepăşi.
           Sunt un simplu om, ca fiecare, deosebindu-ne prin fapte, şi de multe ori, vorbe. Uneori par, un descălţat, din pricina imposibilităţii de a comunica cu mine. Când sunt prins în capcana emoţiilor, stresului, suferinţei, nu pot ieşi, decât atunci când se termină. Sunt sensibil, şi nu mi-e ruşine să recunosc. Câteodată, aş vrea să pot tăia în carne vie, pe cei ce-mi rănesc prezentul, apoi când mă calmez, realizez că sunt binecuvântat că sunt aşa. Sunt mândru de mine, chiar dacă nu am nimic, dar lupt, şi lupt, fără un scop anume,  cu ambiţie.
        Astăzi am împlinit 19 ani. Apreciez ce am şi lupt pentru ce pot să am. Restul, sunt doar vorbe. Vorbe care dor.