Doi ani de zile

        Am fost apelul tău de trezire doi ani de zile. Doi ani de zile corzile mele vocale au şoptit urechilor tale că tu eşti oaza mea telepatică. Că atunci când ochii şi degetele mele întâlnesc ochii şi gura ta, pe care o dezmierd cu degetele, ca apoi buzele mele să se însăileze cu ale tale, totul devine feerie.  Doi ani de zile am privit şi m-a durut privindu-te cum ideile tale se metamorfozează, idealurile tale se înmulţesc, iar ochii tăi nu mă mai privesc cu candoarea de altă dată. Ai fost subiectul miilor de lupte din interiorul meu care reflectă slăbiciunea mea anxioasă asupra ta. Pot să trăiesc şi fără tine. Dar nu vreau să trăiesc lăsându-te în spate, plecând nepăsător în viitor şi lăsându-te în oceane de lacrimi. De fiecare dată te voi lua cu mine. Tu însă, mă poţi arunca unde vrei, căci ambiţia mea de a mă ridica din hău este nemărginită. Scriu despre tine pentru că, încă, simt că ai nevoie de cuvintele mele. Ele te vor ţine pe drumul uniform ce duce spre fericire. Mă poţi numi călăuza ta.