Am făcut un obicei ca în apus de duminică să mai scriu câteva rânduri pe blogul meu anost, pentru a mă compătimi şi eu la sfârşit de ciclu săptămânal. Într-o săptămână voi începe bacul, iar în două se va isprăvi toată această monotonie şi angoasă stare. Mama se va linişti, angrourile de cărţi şi caiete vor fi renegate şi probabil vor face loc altora. Eu mă voi duce la muncă, dacă îmi voi găsi. Probabil voi începe şi meditaţiile la matematică, pentru sesiunea viitoare de vară. Sper să-mi permită timpul şi buzunarul să fac meditaţii şi la română, pentru a învăţa gramatică. Nu sunt mulţumit de soarta mea, dar trebuie să o accept şi să lupt pentru una mai bună. Patimile copilăriei şi-au îndeplinit rostul, acela de a-mi întuneca judecata. De aceea am stăruit să deschid ochii celor care m-au ascultat. Pot spune că am învăţat un lucru important: mai bine fruntea cozii, decât coada frunţii. Adică mai bine rămân aici şi să râvnesc la ceea ce-mi poate permite mintea şi destinul. Dorinţa mereu mă împinge să visez departe şi să sfârşesc, aievea, în lacrimi de regrete. Aşa cum cine n-are ochi negri, sărută şi albaştri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu