30.Iunie.2013

      Adesea îi urmez paşii cocheţi, fără de cusur, făgăduindu-şi destinul cu dibăcie. Prezenţa ei feerică îmi dezvoltă simţurile. Voluptatea îşi aţâţă dorinţa erosului. În neştire păşeşte agale, ca în tărâmul viselor, pe trotuarul colburos, căutând sorocul. Nu ştie că eu sunt umbra cea ilustră şi nici că încă o mai iubesc. I-aş sări în dreapta ei şi i-aş săruta mâna, apoi aş călăuzi-o spre destinul mirific. Dar între noi s-a instalat monotonia ce a spulberat făţiş întregul orizont al iubirii. Umerii feţei nu-şi mai desăvârşesc proeminenţele, la auzul gurii mele, iar buzele ei nu mai doresc sărutarea cea înverşunată. Totuşi, o privesc candid cum mlădios încântă fotograful divin, în mersul de felină. Cât de frumoasă este şi a fost doar a mea...