4 iunie 2013

        Nu pot manifesta fericirea prin cuvinte. Punctul meu forte rămâne starea de angoasă. Fericirea e subiectivă...şi poate fi interpretată. Aş vrea să etalez un dezmăţ al cuvintelor prin care să pot antagoniza tristeţea. Să găsesc cuvinte frumoase care să tresalte tracul cititorului. Atunci când eşti admirat devii trufaş, devii cel pe care tu îl stimai. În acea clipă vremelnică ai vrea să poţi opri timpul şi să savurezi acel punct culminant fără ca un strop de sudoare să te oprească. Pâlcul de oameni ce-ţi strigă numele naşte semeţia apoi prăbuşirea. Şi priveşti în ochii lor. Unii te invidiază, alţii te aclamă. Obştea cea pasivă priveşte haosul din jur şi tratează cu dezinteres tropotul. Doi ochi criptici  zăceau tăcere în spatele meu. Atunci când eşti centrul atenţiei, uiţi nimbul milosteniei ce te priveşte. Aşa că l-am uitat şi pe el. Câţiva propăvăduiau causticitate prigonită înfăţisării sale nevinovate. Părea neîngrijit şi trist. Ceilalţi continuau cu ocara. Eu eram prea mândru să pot interveni. Avea un ten măsliniu şi o privire smeadă. Acei ochi negri înfăţişau un peisaj lugubru. Un pulover cu mânecă lungă îi acoperea cele două mâini sterpe. Ce culpă are el că s-a nascut într-o lume plină de cretini? Ce vină are că părinţii lui nu au bani să-i dea să-şi cumpere haine? De aş întoarce timpul, i-aş fi dat toţi banii mei şi prietenia mea. Pe cei flegmatici, i-aş arunca în bicisnitate şi biciui cu indiferenţă. Trăim într-o lume patologică predominată de platitudine. Ticsiţi în pizmă şi venalitate.Ce pot face? Să privesc...