Şi uite-mă aici, asediat de teorie şi foi ciufulite cu câte o zăloagă printre ele. Sunt atât de multe...s-ar mai găsi câteva şi pe sub divanul ce-mi oferă acalmia. Par atât de răscitite, doar erau noi când le-am arendat de pe la cunoştinţe. Încă mai găsesc câte un strop de voinţă printre visurile mele. "Nimic nu e uşor", îmi spun în perpetuitatea clipei. Mă văd la un dineu înconjurat de oameni ce mă admiră, ce găsesc în cuvintele mele înţelepciune şi candoare. În dreapta mea, femeia caldă şi neprihănită, ce mi-a fost alături în clipele când visam cu ochii deschişi la ceea ce acum e pură realitate. Într-o rochie de safir şi un şal de samur ce-i atinge pielea fină, degajă umbre de levănţică. Totul de o somptuozitate feerică. Unde truda mea va primi recompensă. Unde sufletul meu va cunoaşte erosul absolut, refuzat în copilărie. Unde nu există inimiciţie şi impertineţă, ci doar prietenie.
Nu mă întorc din drum, nu mă întorc înapoi. Mi-am zis: sunt dator să iert, să uit şi să iubesc. Îndeobşte, sunt sincer. Un june plin de puerilităţi. Prea sensibil uneori. Oscilez între datoria de a fi bun şi dorinţa de a fi rău, cu epicentrul la ecuator.
Toţi suntem aidoma. Avizi de două pofte: pofta de concupiscenţă şi pofta de a fi mare, ce stau la baza faptelor noastre. Urăsc să mă ştiu robul tentaţiilor.
Drept epilog, voi considera acest sfârşit de zi, încă o difuziune de melancolie, provocată de singurătate sau inconştienţă, unde scrisul mi-e calineria sufletului, iar mâna mea dezmierdarea cuvintelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu