Încerc să înţeleg sensul vieţii printr-o meditaţie generală. O întorc sute de ori şi mă opresc de fiecare dată cu aceeaşi dorinţă ardentă în faţa obscurităţii. Dar parcă totul în zadar. Muncă fără rezultate, sudoare fără voluptate. Perseverenţa mă defineşte auzindu-mi numele printre primii dar niciodată cel mai bun. Niciodată centura scapulară nu a simţit greutatea medaliei de aur. Niciodată... Ştiu, mulţi vor spune: Nu ai muncit de ajuns. Probabil că au dreptate. Această circumvoluţie în faţa misterului suprem ce sapă conştiinţa oricărui adolescent care coabitează acelaşi destin, naşte controverse raţiunii. M-aş fi numit discipol de aş fi avut un ghid laconic care să-mi explice taina lumii şi calea justă de urmat. M-am declarat ipocrit, încercând să trec clasa cu ajutorul oamenilor ce mă apreciază. În ciuda tututor eforturilor, începutul lunii august îl voi petrece la şcoală. Dar truda mea, lamentabilă în ochii altora ce găseau subiect de glumă efortul meu de a recupera anii trecuţi? Pauzele în care eu învăţam în asonanţa muzicii de manele? Sau cei care vor da bacul peste o lună; da, unii dintre ei luau în derâdere toată munca mea...
Mulţi filozofi vin cu modalităţi şi concepţii. Există una şi pentru mine? Visul meu este atât de departe...dar care este visul meu? Visurile schimbătoare ca vremea...Of, gândule... mă omori! Voi găsi calea dreaptă ce ascunde la capăt o grădină de perle? O voi găsi chiar dacă nu ştiu ce caut? E de ajuns doar să caut? Dar totul este o fabulaţie a minţii mele puerile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu