Şi parcă o iubesc pe zi ce trece tot mai mult. Gândirea mea naivă, sperjură că nimeni nu mai iubeşte ca mine. Ea e unică, iar eu sunt cel mai norocos copil din biosferă. Dar nu-i pot arăta cât de mult o iubesc, pentru că apoi va profita de mine.Cu dinţii desfăcuţi în zâmbete mă primeşte în braţele ei călduroase şi mă strânge la pieptul cel molatic. O strâng în braţe. Ea geme, eu suspin. Gândul iubeşte destinul declanşându-se un război de trupuri, pe teren neutru.
-Astăzi conştientizez că mi-ai schimbat viaţa...
- Asta înseamnă că sunt o călăuză a destinului tău...?
- Nu! Tu eşti...tu eşti prezentul!
- Prezentul a fost ieri, este acum şi va fi şi mâine, iubitule.
- Nu! Prezentul este acum. Acum te iubesc. Te iubesc mai mult decât pe mine dar nu-mi cere să te iubesc şi mâine dacă eu astăzi sunt un capricios...
- Dramatizezi...
- Sunt realist!
- Roata se întoarce scumpul meu. Eşti un tatuaj imprimat pe veci în suflet dar mai pot face şi alte tatuaje, dacă mă plictisesc de tine.
-Întotdeauna ai de ales între bine şi rău, între oameni...între tatuaje. Eu de ce te-aş opri?
-Pentru că iubeşti. Cel care trăieşte mirificul simţ -al incertului prezent - aşa cum tu îl numeşti, nu-şi poate controla sentimentul de ataşament, să nu vorbesc de eros!
Iar sentimentele au evadat din ocna inimii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu