5 iunie 2013

     Nimic nu este uşor. E greu să fii până şi o furnică ce luptă pentru colţul ei de pământ cu încă mii de gemene. E greu să fii un melc ce locuieşte într-o cochilie tot restul vieţii sale scurte, suprimat de bruscheţea omului de rând. Nu e uşor să fii nici o felină ce flămânzeşte toată viaţa oricât i-ar fi răsplata. Dar să fii om? Raţiunea este arma noastră ce ne diferenţiază de celelalte specii ale acestui regn ce împart aureola principală a universului. Amalgamul de caractere deosebeşte această clasă de primate şi o împarte în oameni răi şi oameni  ce încearcă să-şi osândească meteahna. Poate mâine va fi bine şi vom fi toţi nişte bonomi. Dar eu ce sunt? Nu am un suflet neprihănit, poate o privire candidă. Gândul mi-e demon şi inima robul lui. Sunt tentat de plăceri şi oprit de remuşcări. Încă mă consider un pezevenghi fără nesaţ, un pungaş fără pungă. "Dar de ce să nu o fac? Sunt băiat, am tot dreptul şi în plus, nu am pe cine să mai aştept", iar conştiinţa spune: Tu eşti altfel. Nu eşti ca ei, nu eşti disperat. Pune-te în locul fetei din inima ta, ce exemplu i-ai da? Această oscilare permite trupului odihnă şi inimii durere. Am fost la o atingere, la un sărut, la un impuls de nepăsare şi nu o dată. Dar ceva m-a oprit. O voce mi-a şoptit: Nu e bine! Iar eu am ascultat-o. Dar ea, o va auzi, o va asculta?