Oamenii pierd multe lucruri
pentru că nu acţionează. Mai bine un cuvânt rostit decât unul pierdut printre
gânduri. Mai bine un pas înapoi decât niciunul. Oamenii au suflete la fel de
mari şi la fel de sensibile. Gândeşte-te la lucrul ăsta, atunci când intri în
interacţiune cu ei. Sufletul nu are înălţime, sau greutate diferită, după care
poate fi catalogat. Nu se îngraşă sau sfrijeşte. Nu îmbrătrâneşte, şi cel mai important, nu
moare. Oamenii nu au ochi să vadă
sufletul şi urechi să audă vocea lui. Aşa că se bazează pe instinct. Instinctul
vine din inimă, iar creierul este interferenţa: impiedică instinctul să
acţioneze. Ce se întâmplă? Omului îi este frică să facă acel lucru. Se gândeşte
la părerea oamenilor şi la cât de importantă pare să fie. Oamenii care au bani
şi iubire sunt cei care acţionează. Cei care aruncă frica de respingere şi de
nereuşită. Dacă nu ai nimic, cu atât mai bine pentru tine: nu ai ce pierde.
Frica nu ar trebuie să existe. Ar trebuie să deschizi ochii şi să vezi bolile
lumii prin cauza lor. Să te gândeşti că există în cer o loterie din care se
poate trage sufletul tău, iar acea loterie să aibă ca premiu, boala.
Imaginează-ţi! Dacă nu faci acum, ceea ce inima dictează, atunci când? Să nu
mai văd tristeţea la tine în ogradă! Mulţi dintre voi o hrănesc şi o fac mare
ca pe un porc. Doar că tristeţea nu se taie de Crăciun. Ea te taie pe tine.
Du-te şi acţionează! Du-te şi caută! Gândurile devin lucruri. Gândeşte frumos. Avem
tendinţa să ne proiectăm gândurile în trecut şi în viitor. Ne plimbăm pe
această axă neîncetat. Prezentul cine îl trăieşte? Ne întrebăm de ce uităm
atâtea lucruri. De ce uităm cheile acasa? De ce uităm telefonul pe masă? Pentru
că nu gândim prezentul. Mintea ta e ocupată cu planuri sau cu reverii. Crezi că
mai treci o dată calea vieţii? Poţi să crezi asta, dar nu eşti sigur de nimic.
Nu mi-a spus nimeni amănunte despre viaţa lor trecută şi de câţi copii a avut. Drumul
vieţii este frumos. Scurt sau lung, şosea sau autrostradă, pieton sau
biciclist. Nu pun virgulele cum trebuie. Nu ştiu regulile. Aşa e şi cu viaţa.
Învaţă regulile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu