"Adu-mi aminte,
Doamne, să nu mai ascult inima. Spune prostii şi mă îndeamnă la lucruri
nefolositoare mie." Cei care şi-o ascultă sunt oameni slabi, conduşi de
instinctul dat de ea. Te minte, te duce cu gândul în tărâmuri în care nu vei ajunge decât
dacă îţi vei asculta creierul. El are dreptate. El este singurul care gândeşte.
Dacă îl convingi să facă ce trebuie nimeni şi nimic nu-ţi va sta în cale. Mă,
tu ai înţeles? Vrei să ajungi sapă de lemn, sau vrei să ai lumea la picioare?
Eşti slab dacă te mai laşi condus de ea. Prostule, care eşti! Oamenii puternici
îţi vor spune că au fost slabi la fel ca tine, până când au defecat toată
ispita inimii, gustând apoi amarul creierului. Dar cum mâncările proaste la
gust sunt cele mai sănătoase, aşa este şi creierul. Gustă-i îndemnurile, şi vei
mânca, într-un final, doar mâncărurile cele mai scumpe. Sufletul este doar ustensila celor
două. El acţionează în funcţie de ordinele lor. De aceea sufletul e bun şi slab
când ascultă de inimă, şi nemilos dar puternic, când ascultă de creier. Ce ţi-a
adus bun inima ţie? Dă-mi un răspuns concludent, ori pleacă din ordinele ei!
Îţi spun eu ce ţi-a adus, sau mai bine să îţi spun ce ţi-a luat? Ştii şi tu
prea bine! Creierul te împuterniceşte. Revelaţiile lui sunt în conformitate cu
regulile lumii. El ştie că nu trebuie să ai încredere în oameni, şi ştie că tu
nu eşti cu nimic deosebit de altul. Dar ce-ţi spune inima? Te minte continuu că
ai ceva ce nu are seamănul tău. Îţi dă falsa impresie de superioritate, ca apoi
toată vărsarea otravei să vină peste gura ta. Când vezi că oamenii scriu
lucruri mai frumoase ca tine, ştiu lucruri pe care tu nu le ştii, unde mai este
inima în acele momente? Îţi spun eu. Se ascunde! Dă vina pe creier care îşi
asumă neînfricat toate consecinţele. El spune: „Da, sunt de vină că nu am putut
convinge sufletul să facă ca mine. Trupul este al meu. Eu îl conduc. Dar
sufletul nu. Toate procesele psihice sunt controlate de inimă. Sufletul este de
la Dumnezeu, dar trupul este din pământ. Jocul aici se joacă, nu în ceruri.
Când va ajunge acolo, poate să facă ce vrea. Dar aici, nu sunt regulile de sus.
Dumnezeu nu a trimis decât o carte, şi câţiva propovăduitori, care în ultimul
timp nu au mai convins pe nimeni. Aici
sunt reguli pământeşti, iar eu le ştiu pe toate. Inima le ştie pe cele din
ceruri. Ea să le respecte acolo. Aici e treaba mea!” Şi are dreptate, după
părerea mea. Dar cine scrie acum din mine?
E sufletul care ascultă...pe cine? Sigur că ascultă creierul. Să nu mai
prind inima pe aici!
Bogdan Negoiţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu