Ce morocănoşi sunt oamenii dimineaţa!

Ce morocănoşi sunt oamenii dimineaţa! Priviri circumflexe mă acaparează strămutându-mi zâmbetul acolo de unde a venit. Am încercat să descos personalitatea oamenilor cusută cu aţă de mătase. Am tras puternic până ţesătura a cedat. Ansamblul trăsăturilor ei era acolo. Dincolo de chipurile ursuze şi trupurile abia cărate pe trotuarul rece,  se afla câte un suflet mare de speranţă. Abia găseam însă câte unul. Îi recunoşteam după  comisurile ploapelor care erau atipice de celelalte. Speranţa determină omul să se trezească odată cu soarele, cu zâmbetul sub buzele uscate. Speranţa  aprinde ochii ca pe cei de butelie.  Nevoia te ia ceafă şi te împinge în stradă. Este cardinalul tuturor acţiunilor noastre atunci când speranţa nu există. Aici poţi face diferenţa între o dimineaţă în care te trezeşti fără vlagă, împiedicându-te până la baie de câteva ori, şi o dimineaţă în care te trezeşti odihnit şi plin de viaţă. E suficient să te trezeşti cu destinaţia speranţei tale care va reprezenta energizantul zilei înfruntate. E bine de ştiut că fiecare om are trotuarul său pe care va merge de acum încolo. Trotuarul este drumul vieţii sale. El decide pe cine primeşte şi pe cine aruncă în plină stradă. E liber să intre în toate barurile aferente drumului pe care îl străbate şi să ia cu el toate viciile găsite acolo. E liber să se dezbrace pe trotuarul lui şi să-şi vânda trupul pentru bani, dacă asta doreşte. Mă înţelegi ce vreau să spun? Omul e propriul lui stăpân în zilele noastre. Cred că ştiu cum poate fi influenţat omul. Cum poate fi dedat dorinţelor tale. Ţinând cont că omul este zămislit din aceeaşi sămânţă şi că toţi suntem la fel, întreabă-te pe tine ceea ce vrei să întrebi aproapele. Gândeşte-te în ce condiţii ai accepta ceea ce tu ceri, apoi cere ce ştii că tu vei accepta.