Întotdeauna noi vom urmări dorinţa călcând pe urmele paşilor ei. O vom sluji oriunde ne va duce şi vom cădea de fiecare dată când ea se va împiedica de plăcere. Căci plăcerea este piedica dorinţei dar şi apogeul ei. Plăcerea poate fi bună sau rea. Dar dorinţa nu este neapărat o plăcere. Este presupunerea ei. Îţi poţi dori lucruri pe care, la degustare, le vei constata că nu sunt tocmai plăcute. Sunt lucruri spuse şi de alţi oameni, prin alte limbi, alte cuvinte şi alte sentimente. Dar e nevoie de mai mulţi oameni să cultive informaţia. De aceea sunt mai mulţi scriitori. Unul singur nu ajunge. Pentru că unul singur este înţeles de către un anumit popor, pe când altul este înţeles de celălalt. Aşa şi muzica şi genurile ei. Oamenii au preferinţe şi sunt  drepturile lor. De aceea universul a creat pentru noi atâtea posibilităţi. Universul este Dumnezeu. Îmi este mai uşor să o spun aşa, pentru a-mi arăta supunerea faţă de El, în ciuda păcatelor mele înşirate pe salba cea mai mare. El îmi dă inspiraţia de a scrie aceste rânduri care vor fi vrednice de cucerit suflete. Să îţi mai spun ceva. Optimismul este deschizătorul care se potriveşte fiecărui lacăt. Nu este o cheie, precum „beneficiul”. Este tocmai puterea inefabilă de a trece dincolo de ziduri, uşi, inimi, fără a descuia ceva care poartă nume.