Se adună responsabilităţi multe peste umerii mei slabi şi tineri. Banii pleacă în goană nebună din portofelul meu ponosit, în buzunarele altora. Acum trebuie să gândesc. O făcea inima înainte, fără profit însă. Totul trebuie să fie în acordul conştiinţei, ea întotdeauna având ultimul cuvânt, ultima zvâcnire. Doar aşa pot menţine o linie dreaptă între inimă şi creier. Trebuie să spun repede cuvintele sufletului care vor să iasă şi să plec.  Căci timpul nu mă aşteaptă, nu mai zic de oameni. Dar sunt fericit. Se creează în mine un sentiment de importanţă care aţâţă curajul trupului meu. E un fel de plăcere vinovată care zămisleşte alta nouă. Mintea trebuie să nu mă dezamăgească acum. Am nevoie să reţină cât mai multe noţiuni pe care să le aplice în imediata clipă. Să transmită mâinilor mele semnalele potrivite, să injecteze picioarelor putere, inimii curaj şi ei ambiţie. Căci roadele sunt departe şi sunt mulţi oameni care vor să le culeagă, iar eu nu trebuie să-i depăşesc, ci să-i ajut, dacă e cazul, să le culegem împreună.  Asta înseamnă să mă opresc dacă o iau înainte, să-i ajung din urmă, dacă ei mă vor lăsa acolo. Hai că mă duc la treabă.