Mai ţii minte cât de tare te strângeam în braţe? Cum oasele tale ţipau de fericire şi vocea ta elibera un geamăt scurt şi rece? Sau asprimea mâinilor mele îngheţate care se încălzeau pe faţa ta umedă şi caldă? Sau poate sutele de pachete de şerveţele consumate pentru binefacerea năsucurilor noastre, fie de plânset, ori de frig...? Eu acum mi-am adus aminte de ele. Le-am găsit întâmplător prin inima mea, căutând cu totul altceva. Dar ştii ce? Nu-mi pare rău. Aveam nevoie de puţin trecut în prezentul meu pentru a-l coordona spre un viitor mulţumit de trecut. Hai că mă întorc la treabă.