Miercuri, 4 Decembrie

     Suntem ridicoli atunci când  arătăm în fața semenilor noștri aparenta înzestrare. Nu e bine. E drept că oamenii trăiesc prin oameni și că talentul este arma și scutul fiecăruia. Nu mă înțelege iarăși greșit. Vorbesc despre încercarea forțată de convingere că tu ești trandafirul fără spini. Că literele tale sunt mai rotunde și mai expresive decât orice altă încercare a contracandidatului. E un fel de concurs. De aceea omul nu trebuie să caute ca să primească.  Nici să fie un egoist de seamă. E de ajuns să cultive talentul său fără a încerca să demonstreze că este mai bun decât alții. E destul de greu. Pofta de grandoare înfundă orice faptă bună. Dar și faptele bune se nasc din dorința noastră de a ne considera miloși și vrednici de mila Domnului. Off! Ce lume complicată. Sau poate mie îmi place să o văd așa, dându-i o formă mai frumoasă. Dar ce e frumos pe lumea asta? În niciun caz iubirea. Poate doar unele clipe ale ei scurte și puține. Atunci? Să  fie siguranța zilei de mine? Nu o vei avea niciodată, așadar este o nălucă. Atunci de ce trăim? Să mâncăm, să bem și să  ne petrecem timpul în așa fel încât să treacă mai repede, ar spune unii. Păi nu e posibil, căci nu contează ce intră pe gură, cât ceea ce iese, iar timpul este întotdeauna dușman, ci nu prieten. Căci de ar fi fost prieten, ar fi stat pe loc când i-am fi cerut, și ar fi fugit în pași de dobitoacă, dacă i-am fi ordonat s-o facă.