Gust cu desăvârşire capriciile ferocei tinereţi. Dorinţele mele sunt întinate de indeciziile mele. De lupta interiorului cu exteriorul. Sufăr crunt când mă simt inferior şi nu ştiu să mă apreciez când sunt pe culmile extazului. Fericit atunci când sunt aprobat, apreciat, încurajat şi compătimit. Dar compătimirea îmi evocă tristeţea, căci mândria mea reprezintă unul din edificiile construcţiei mele. Întotdeauna am fost subiectiv şi am suferit din cauza asta. Am fost privit cu ochi piezişi de cei pe care i-am ignorat în goana mea spre reconstrucţie. Le-am dus dorul meu în adâncul amintirilor cu feţe gingaşe. Dar copilăria mea rămâne o bilă albă presărată cu puncte negre. Acum sufăr din cauză că rodul muncii mele nu apare şi mă scald în nelinişte şi nedumerire. Sunt ochi albaştri ce văd în mine un tip perspicace şi ochi verzi ce văd un trup slab şi o minte stearpă. Irisul meu căprui vede verde, arareori albastru. Când vede verde mă visez un daltonist, ca de fapt culoarea din faţa ochilor mei să fie roşie, simbolizând lupta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu