Am încercat în decursul celor doi ani de zile să formăm o aberaţie matematică. Două trupuri adunate să se egaleze cu unul. Din două cifre egale, să rezulte una egală celor două. Dar radicalii şi rădăcinile ne-au stricat toate planurile. Am reuşit, însă, să formez o aberaţie într-un final: aberantul de mine.
Am ajuns să ne urâm unul pe altul. Nu te lăsa păcălită de vremelnicele clipe de bucurie produse în subconştientul tău, prin convorbirile voluptoase cu alţi băieţi pe facebook sau în realitate. Ei sunt la fel ca mine. Am încercat de nenumărate ori acelaşi lucru, vorbind cu alte fete, întâlnindu-mă cu ele dar privind asfinţitul soarelui cu gândul la tine. Ştiu că tu eşti mai puternică. Ştiu că nu mă mai priveşti cu aceeaşi ochi de altă dată şi ştiu că vrei să mă înlocuieşti de un an de zile. Poate că e vina mea că nu te-am lăsat să faci asta, reversiile mele, introduse de mintea mea vicleană, în inima ta plăpândă şi crudă, întorcându-te la mine. Ştiu că orgoliul tău, la auzul defăimării inimii tale, va dori să mă urască. Dar inima ta e tânără. Se îndrăgosteşte de fiecare dată când vede un chip mai frumos decât al meu şi va dori să mă înlocuiască. Eu nu te urăsc, dar inima mea,da. Nu încerc să te întorc. Vreau să te duci cât mai departe de mine. Şi să iubeşti cu inima, iar nu cu trupul. Aşa voi fi fericit: să te ştiu fericită. Bine, mint. Dar măcar să ai grijă de tine. Nu mai spun că fac nimic, căci planurile mele, ideile mele aşa cum vin, aşa se duc. Asta face din mine un rob al vieţii. Pe când tu, iubita mea, eşti mai puternică decât mine. Noapte bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu