sâmbătă, 27 iulie 2013

Simţurile mele

       Ochii mei nu te mai văd cenuşăreasa din poveste. Urechile mele nu mai aud cuvintele tale puţine şi flegmatice, care totuşi mă îndemnau să visez la tine. Simţul meu olfactiv nu-şi mai găseşte euforia în mirosul trupului tău mlădios şi oacheş. Buzele mele s-au zvântat de gustul buzelor tale, în adierea boarei de vară, iar mai ales, în aşteptarea retrăirii nopţilor voluptoase de iarnă, când ne încălzeam cu iubire. Limba mea neastâmpărată, acum, se ascunde timidă în cavitatea bucală şi nu mai iese. Nu mai cunoaşte alţi semeni sau alte gusturi, sau poate senzaţii. Totul a devenit monoton, iar tu eşti din ce în ce mai frumoasă. Simţurile mele nu te mai doresc cu ardoarea de ieri, dar încă te aşteaptă. Sufletul încă mai iubeşte chipul tău şi glandele anexe. Încă te mai iubeşte, pe tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu