Îmi place să rânduiesc cuvintele aşa cum inima-mi prescrie. Îmi place să mulţumesc oamenilor atunci când mă fac să zâmbesc, oferindu-le dinţii mei desfăcuţi în strălucire gălburie. Îmi place să lupt pentru ce-mi doresc şi să blagoslovesc pe bunul Dumnezeu care mă ridică atunci când sunt la pământ. Îmi plac oamenii, dar zâmbetul lor mă înnebuneşte. Le-aş fotografia chipurile vesele şi le-aş pune în faţa zilei de mâine, pentru ca a doua zi să-şi aducă aminte de ieri şi să zâmbească. Căci e cel mai frumos lucru. Un zâmbet poate schimba viaţa unui om, cum mi-a schimbat-o mie. E mirific să lupţi pentru un zâmbet de fecioară.
Iubesc răsăritul soarelui privit din braţele copilei ce mă iubeşte. Iubesc să aud cele două magice cuvinte grăite cu frenezie în timpul înălţării soarelui de prin orizont ce luminează întregul norod. Iubesc să-i simt corpul ei mlădios, cum se ondulează pe măsura mişcărilor mele. Iubesc să-i privesc ochii sticliţi, cu pupilele dilatate, cum mă privesc, timizi şi avizi de iubire. ca apoi, să-i sărut şi să-i umplu de apă, sticlindu-i şi mai aprig. Ca apoi, să plec şi să-mi miros mâinile îmbibate cu mireasma ei, până când săpunul va strica toată plăcerea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu