Ai vrea să-ţi cauţi rostul cu bastonul?

  Spui că nu ai nicio şansă să faci ceea ce-ţi doreşti. Plictiseşti urechile oamenilor cu problemele tale şi te vaiţi încontinuu că nu poţi să fii cu persoanele pe care le vrei. Rosteşti rotund că asta e România şi că nu ai nicio şansă să devii un om mare. Dar ce ştii să faci? Ai mereu în faţă o zi în care poţi să începi să te ridici şi să clădeşti ceva pentru urmaşii tăi. Vrei ca copiii tăi să aibă tot atâtea nevoi ca şi tine? Vrei ca copiii tăi să fie la fel de resemnaţi ca şi tine? Eu nu cunosc un om care să ştie meserie, care să ştie să facă un lucru bun, contribuind la nuanţa unei lumi mai bune, şi el să stea acasă, fără slujbă. Ori să caute, să nu se oprească, şi să nu găsească. Întotdeauna se găsesc locuri pentru cei buni, sau muncitori , ori pentru cei care ştiu o meserie. Niciodată nu se găsesc posturi plătite pentru schimbat canale la tv. Putem învăţa de oriunde. Internetul, cărţile şi oamenii întotdeauna ne vor sta la dispoziţie. Trebuie să învăţăm să căutăm şi să cerem. Dar noi ce facem? Începem să urâm pe oamenii care au mai multe decât noi, să-i privim cu jind, şi să ne scăldăm în molcomitoarea tristeţe. Dacă rostul tău se găsea în asfaltul suriu, iar prin ochii tăi totul era negru, te credeam că nu poţi să faci nimic pentru o viaţă mai bună. Dacă ai ochi să vezi, urechi să auzi, gură să vorbeşti, nu ai nicio scuză. Poţi să continui văicăreala, ori să începi să înţelegi că eşti unicul responsabil pentru viaţa ta şi, cel mai important, pentru viaţa şi educaţia urmaşilor tăi. Mucosul ăsta care scrie ştie ce spune. Este înconjurat de astfel de oameni şi îl doare faptul că singura modalitate prin care oamenii se pot trezi este de a hotărî ei singuri asta.