Înainte întâmpinam omul cu zâmbete. Îi arătam dinţii mei mari şi apoi scoteam cuvinte dulci din gură. Puneam mâna pe umărul omului simţind căldura sufletului meu.Apoi am văzut că el profită de bunătatea mea. M-am supărat pe el, dar mi-a trecut repede. Calitatea mea este defectul de a nu fi supărat pe oameni. Apoi iar mi-a găurit vesta antiglonţ ce-mi protejează sufletul. Am zis că trebuie să-mi schimb atitudinea. Să încep să trăiesc mai mult pentru mine, şi mai puţin pentru oameni. Credeam că toţi oamenii pot fi ajutaţi şi am acţionat în direcţia asta. M-am lovit de refuzurile lor. Unii nici nu vor să fie ajutaţi, ci vor să fie lăsaţi în mediocritate. De altfel, cine ar mai curăţa gunoiul de pe stradă? 

           Oamenii au convingerile lor pe care nicio convingere de-a ta nu  îi poate convinge să gândească ca tine. Aşa că mi-am zis să dau ajutorul meu oamenilor care vin să-l ceară. Sunt foarte mulţi. Dar eu îi neglijam, alergând după cei care nu-i interesau de mine. Credeam că aceia au nevoie de ajutor. Apoi m-am convins că cine are nevoie de o mână, va veni să ceară două.