duminică, 6 octombrie 2013

06. Octombrie. 2013

      Sunt multe decizii pe care trebuie să le iei. Cum toate sunt influenţate de dorinţă, impulsul de moment va decide drumul. De obicei, încercăm să facem alegeri cât mai puţin dăunătoare conştinţei noastre sensibile.  Conştiinţa este ochiul sufletului nostru. Atunci când încălcăm această regulă, suferim amarnic pentru nepăsarea zămislită ei. Întregul trup se dedă indiferenţei, nepăsându-i şi mai tare. Rănim sufletul atunci când facem alegeri pentru mintea noastră, pentru ochii noştri pofticioşi de trupuri voluptoase. Conştiinţa sănătoasă este biblia trupului, călăuza spre bine, pe care însă nu o ascultăm, decât atunci când ne este frică.
       Ai observat că dorinţa nu înseamnă neapărat şi plăcere. Este de fapt o presupunere, o aşteptare a plăcerii. Un exemplu foarte coerent este atunci când îţi doreşti să te muţi în gazdă, să zicem, în oraş. Îţi închipui că totul va fi strună; că vei ieşi în oraş în fiecare seară; că-ţi vei face de cap; că vei avea mai mult timp de învăţat etc, apoi la îndeplinirea dorinţei vei vedea că lucrurile nu vor sta aşa cum ţi-ai imaginat. Vei avea nevoie de bani, de mâncare, de săpun, de mamă, de tată. Colegul de cameră nu suportă gălăgia, duşul sau curăţenia. De aceea dorinţa nu înseamnă plăcere, existând însă o relaţie strânsă între cele două.
      Dar când ştii dacă alegerea făcută este una dreaptă? Tu încerci să te justifici în faţa părinţilor, să le explici părţile bune, să te convingi până şi pe tine că aşa e bine. Apoi vin valurile de opoziţii. Parcă nici tu nu mai eşti sigur de ceea ce vrei să faci. Norocoşi sunt cei cu un caracter de piatră. Cu toată practica psihologică de convingere, nici măcar conştiinţa ta nu reuşeşti să o mai îndupleci. Dar te duci şi faci ceea ce ţi-ai propus de la început. Dar în general, fără sprijinul conştinţei, dorinţa nu va deveni plăcere şi nici alegerea, una bună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu