Am fost mai trist decât o apă fără peşti. M-am scăldat în multe depresii care se alimentau din magaziile conştiinţei mele. Am crezut că e uşor să fii mare şi mi-am dorit să cresc. Mă uit în oglinda prezentului şi nimic nu este cum am crezut că o să fie. Nu sunt îmbulzit de cadâne, nu am bani în toate buzunarele jachetei mele şi culmea, alerg necontenit să refac greşelile copilăriei: plătesc milioane pe studii, pe care le puteam asimila în timpul şcolii, când eram copil. Mă port ca un copil. Iubesc un copil.
Schimbând canalul televizorului meu am văzut zeci, sute de oameni. Apoi, uitându-mă la un meci am văzut mii de chipuri care seamănă cu mine. Dintre ei jumătate sunt fericiţi, iar cealaltă doime încă sunt în căutarea ei. Mă gândesc cum alege Dumnezeu, cum face Dumnezeu selecţia.
Să-mi spună cineva că are tot ce-şi doreşte, iar el îl voi pune la capătul drumului meu, ghidându-mă după indicaţiile sale. Dar nu cred că sunt corzi vocale capabile de asemenea vorbe. Mă ghidez după soare până la proba contrarie. Unde străluceşte acolo mă duc şi eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu