25 octombrie

    Am scris opt rânduri lăsându-le apoi goale. Nu mi-au plăcut. Era cuvântul despre viaţa mea. Nici ea nu-mi place. De fapt, nu-mi place de mine. Mereu încerc să merg drept dar mă îndoi ca un elastic la prima coliziune cu realitatea. Nu ştiu să scriu despre lucruri frumoase. Probabil nu am avut prea multe sau nu mi-au plăcut cum arată pe hârtie şi am preferat să le inspir şi să le las acolo. Moaştele lor au fost îngropate adânc în mine şi nu le mai găsesc. Sau poate am nevoie de încurajare. De elogii sincere şi ajutoare. Toate motoarele voinţei mele se aprind atunci, şi comisurile buzelor mele permit dinţilor să zâmbească.  Însăşi speranţa, prin forma ei crepusculară prinde culoare. Sunt conştient de lipsurile mele, pe care zilnic încerc să le umplu cu substanţe nutritive. Dar nu întotdeauna mă hrănesc cu alimentele potrivite. De aceea este nevoie de un nutriţionist.  De aceea omul trebuie să se ajute unul pe altul prin suplinire, prin completarea golurilor celuilalt.

   .