Labirintul

       Sunt doar uşi deschise într-un labirint cu pereţi de oglindă ce permit a contempla asupra noastră. Unde nu există ieşire decât prin abandonare şi reguli ce sunt încălcate de martirii părăsiţi de conştiinţă. Unde există norocul, servil celor cu încredere în sine şi putere în cuvânt. Unde  cei debili sunt acoperiţi de cei puternici. Unde faptele bune sunt răsplătite atunci când răsplata nu este cerută. Unde fericirea umple sufletul de linişte şi dragoste când  nu se încalcă cele zece porunci. Suntem egali, făcuţi din dragoste şi pasiune. Mândria e cea care ne deosebeşte. Mândria nu e bucurie, nici dispreţ şi nici meteahnă. Mândria apare din măgulire, ori din oportunităţile menite să aducă o cale străvezie menţinându-i cursul cu petulanţă şi erudiţie. Dar mândria are doi stăpâni - unul rău şi unul bun. Cel rău are libertatea de aţi exalta raţiunea prin ispită. Aşa se naşte labirintul. Aici e marea, aici e vântul şi ploaia. Aici e soarele. Aici sunt oamenii care iubesc şi sărută luna cu ochii, împrejmuită de constelaţia stelelor. Inima e doar una şi e de ajuns. Aici suntem noi.