Nu e vorba de mândrie sau de umilinţă. Ori de suferinţă sau tiranie. E vorba de mine, de sentimentele mele şi de lupta mea cu destinul. Sunt un arivist ce caută frenezia gesturilor tale. Comportamentul tău blazat  naşte alienarea sufletului meu. Bicisnic în faţa faptelor tale şi apatiei purtate din culpa alaiului tău de prieteni, pentru mine, ce-ţi spun că meriţi ceva mai bun. Mă pot numi un boem al propriei mele lumi. Un bildungsroman scris de degetele mele beteşuge care acum ceva timp se jucau în părul tău cu umbre de levănţică, va trezi noi posibilităţi pe care nu le-ai văzut la momentul oportun. Acest joc caustic nu te va aduce înapoi. Simt că am atins apogeul îndărătnicirii de a mai trăi prin tine. Totul s-a isprăvit. Drept jertfă ţi-am oferit puritatea sentimentelor mele. Îţi mulţumesc pentru clipele în care mă simţeam cel mai iubit pueril din lume. Adio, pentru a nu ştiu câta oară...