Ascultă vocea din interiorul tău care citeşte aceste rânduri... Crezi că poţi auzi şi înţelege doar din icnetul gândurilor mele revărsate pe o imagine sidefie? Un sens alegoric ce capătă o anomalie ticsită în solitudine. Un post vacant se găseşte în sufletul meu. Dar cine poate desluşi această taină unde verva unui suflet pur este un criteriu de selecţie venerat de semeţia sihastrului din mine. E grea decizia când poţi să fii bun şi rău. Când poţi alege dintre miile de căi perfide ce pretind povăţuire clipei următoare cu o petulanţă puerilă. Un sentiment obscur pătrunde în ocna obidă a raţiunii mele. Sufăr de ipohondrie. Sau poate reflectă realitatea. Ca un omagiu adus mie, voi considera că e doar un apus puţin meschin în care soarele mocnit de astăzi nu mi-a zâmbit. De fapt, mă joc cu vorbele atunci când tristeţea se joacă cu mine. Da... ştiu, mâine e miercuri şi sigur va fi un soare mai dârz, ce va servi ca logofăt chipurilor livide. Încă mai caut izbăvirea sufletului meu plin de regrete şi păcate. De ce nu scriu atunci când sunt vesel? Galant, cum mulţi mă caracterizează atunci când egocentrismul pune stăpânire pe mine. Exaltat de minorităţi evazive, devenind un demagog boem. Mi-aş fi păstrat prietenii şi tot ce aparţine acum trecutului? Aş fi capabil de a zâmbi în fiecare dimineaţă, spunând:"Doamne, am de toate!" ? Într-un dezmăţ al gândului şi dorintelor debile, voi rămâne acelaşi... Sunt pe drumul cel bun, plin de colb, însă. Poposesc într-o zonă crepusculară unde visurile sunt departe, iar ajutoarele utopice.
Vara poate să mai aştepte, iar dacă nu, la anul vine alta. În tihnă voi accepta prezentul luptând pentru un viitor mai bun, unde în fiecare dimineaţă voi deschide ochii în bărbia cordială a zeiţei ce-şi va păstra puritatea şi verva unui copil. Acum însă, nodul gâtului sapă ingenuu optimismul zilei de mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu