marți, 19 martie 2013

Doi pioni, şi un joc de Şah.

       Cu greu găsesc cuvintele potrivite care pot descrie noaptea albă ce urmează. Acum două ore, inima, gata să iasă din piept, a fost sfârtecată şi  păcălită de doi pioni. E adevărat, un pion îl iubesc, iar pe celălalt l-aş călca în picioare, şi nu ştiu ce mă împiedică. Între ei există o atracţie, pe care nu am reuşit a o descoperi mai devreme, datorită vorbelor strâmbe, din partea pionului iubit. A fost regina mea, prin care vedeam tot jocul, dându-i gradul de pion, după ce inima ei a fost furată, de nebunul ăsta, care tot apare, de fiecare dată când îl elimin din joc. De data asta, e pion, slab, dar care are regina mea, de partea lui.
   Ţin minte, acum ceva timp, am fost înfrânt de către adversarul numit viaţă. Mă bătea de fiecare dată când ne duelam, observând că regina e punctul slab. Într-un final, cu toate eforturile mele de a o apăra, încălcând de multe ori şi regulile, mi-a fost furată, luând parcă şi o parte din mine. Ei nu i-a păsat, fiind sigură că destinul este deja scris, şi că trecutul nu are rost a fi dezgropat. Şi-a căutat pereche, pe diferite planşe, neintegrându-se. Apoi s-a întors, apoi a plecat, s-a întors, şi iar a plecat. O pradă de război, i-ar plăcea să fie intitulată. Doamne, cât am luptat, să-şi deschidă, din nou inima în faţa mea, şi să-şi reia locul pe planşa mea. Dar nu, enigma ei, învăluindu-mă. Şi culmea, inima ei a fost redeschisă, dar nu de mine.  Îmi provoacă scârbă.        
     Observându-le gesturile, şoaptele de printre dinţi, de frică a nu-i auzi, au clarificat totul. Eu sunt în plus, pe această planşă, chiar dacă sunt regele. Plec, lăsându-i moştenire, şi strângându-i mâna, celui care i-a cucerit inima fetei mele. Mi-au dat lacrimile...
      Este noapte incertitudinilor, în care voi reface schemele, cumpărându-mi alte piese. Voi juca fără regină. Nu este permis, riscând a fi descalificat, dar decât să fiu un simplă piesă în plus, după ce o voi încorona regină, mai bine o las baltă. Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai convins, că fata, nu merită apreciată, şi respectată, aşa cum o respect şi apreciez eu. Şi vorbesc la general.
     Aşa că, am plecat la magazin..
                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu