Curajul

Să mă schimb, este un lux pe care încă nu mi-l permit. Dar trăiesc clipa, savurând fiecare aromă cu o dârzenie pasională, plină de suspans cu momente de agonie şi extaz. Sufăr când  pleacă, când rămân singur în pătura nopţii, şi număr stelele ce cad, şi dorinţele ce-mi străbat gândul.

            Să plângem cu lacrimi calde, atunci când amintirile frumoase invadează prezentul nostru incert, dar la răsărit de soare, să păşim zâmbind spre darul vag apreciat de noi, şi acela, ziua de mâine. Putem lua totul de la început, respirând sudoare pentru visele neîmplinite, dar care pot fi din nou străbătute de paşii noştri, marunţi dar dornici de roade. Un războinic adevărat nu renunţă niciodată la ceea ce iubeşte, la ceea ce îl face fericit, la ceea ce îi va aduce liniştea sufletească. Scopul…nu este acela de a învinge, de a fi cel mai bun, fiind prea sus dând capete tavanului. Ceea ce ajunge sus, trebuie să ajungă şi jos. Fericirea, mulţumirea de sine, credinţa, o vei căpăta în drumul spre visele tale, tenacitatea fiind cheia uşii spre deschiderea sufletului. Transpirând sânge, luptând cu indolenţa, şi câştigând bătălia prezentului, îţi vei cunoaşte limitele, şi automat pe tine. Lumea este plină de lucruri uimitoare, în care două vieţi nu ar fi de ajuns a le cunoaşte, dar libertatea de a alege, libertatea de a învăţa, libertatea de a iubi, sunt cu adevărat daruri cereşti, pe care însă puţini le apreciază. Este normal să pierdem credinţa, să credem că nu există cineva acolo sus, care ne iubeşte, atunci când suntem pierduţi în regretele, sau faptele trecului. Dar refuzând degetul divin, dorind mâna întreagă dovedeşte lăcomia noastră, târşenia de a lupta, şi de a câştiga experinţa vitală de a păşi împăcat cu tine, şi cu Dumnezeu. Povara sufletului, încercările vieţii au rostul, nu de a pedepsi păcătosul, ci de a-i deschide ochii, de a-l readuce pe drumul corect.  Toate întâmplările, în care nu găseşti decât incertitudine, au un rost bine stabilit. Cerşetorul pe care îl întâlneşti în fiecare zi, sau, incapabilitatea ta de a depăşi unele momente, pe care pur şi simplu nu le poţi şterge din conştiinţă, sau umbra trupului tău care dovedeşte singurătatea din jurul clipelor dureroase,  sunt căi de maturizare